Loading Map....

Date/Time
Date(s) - 09/12/2017
6:00 am

Location
Iasi

Categories No Categories


Stimați membri,

Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) are onoarea să vă invite sâmbătă, 9 decembrie, la Gala Campionilor FRAS, care va avea loc în Sala Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași. În cadrul evenimentului organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași vor fi premiați toți ocupanții de podium din sezonul 2017 in toate cele 13 campionate organizate sub umbrela FRAS și a Ministerului Tineretului și Sportului.

Accesul invitaților în foaierul Teatrului Național Vasile Alecsandri va fi permis începând cu ora 17:00, iar startul ceremoniei oficiale de premiere va avea loc de la ora 18:00. Accesul se va face nominal, iar premianții trebuie să confirme prezența la office@fras.ro sau telefonic la secretariatul FRAS (Elena Bădică 0752.222.207).

Totodată, fiecare invitat are dreptul gratuit la un însoțitor, în timp ce pentru al doilea, există un cost suplimentar de 150 de lei, achitat în avans în contul FRAS și pentru care se va elibera factură. Și în acest caz, invitatul trebuie să confirme, în prealabil numele însoțitorilor.

Toți cei prezenți vor beneficia de bufet suedez, care va fi deschis imediat după încheierea ceremoniei de premiere. Pe tot parcursul evenimentul se vor putea servi băuturi alcoolice și răcoritoare, oferite de organizator. De asemenea, mai există disponibile pachete VIP, (care pot fi achiziționate atât de sportivii premiați, cât și de invitați) cu un număr limitat la 70, la prețul de 250 de lei/tichet. Cei care vor opta pentru acest pachet, vor beneficia de loc la loja Sălii Mari a Teatrului Național și, de asemenea, vor avea meniuri speciale pe tot parcursul ceremoniei.

Ordinea premierii va fi facuta astfel: karting, autoslalom, time attack, drift, slalom paralel, rally cross, rally 2, organizatori raliuri, premii speciale pentru arbitri și oficiali, raliu, viteză în coastă 2, viteză în coastă, rally raid și off road. Întreaga ceremonie va putea fi urmărită în direct pe pagina de facebook a FRAS, grație colaborării cu Motorsport XSperience Iași și cu sprijinul Huawei Mobile.

Tot prin intermediul Motorsport XSperience Iași, invitații din celelalte orașe ale țării care aterizează pe aeroportul din Iași vor beneficia de transport gratuit la hotel. Aceștia trebuie să trimită o solicitare la adresa galacampionilor@fras.ro sau la numărul de telefon Ema Talpău (0747.817.826) prin care să menționeze ziua și ora aterizării, numărul de persoane și hotelul la care sunt cazați.

De asemenea, participanții la Gala Campionilor FRAS vor beneficia de o reducere la 10% din prețul de booking la hotelurile International Iași, Bellaria Iași , Bucium Motel and Spa și Ramada. În momentul în care se face rezervarea telefonică, trebuie precizat faptul că vine pentru Gala Campionilor FRAS.

Reprezentanții mass-media care doresc să fie prezenți la Gala Campionilor FRAS trebuie să facă o solicitare la adresa office@fras.ro