Cea de-a treia etapa a Campionatului National de Slalom Paralel s-a desfasurat la Sibiu, sambata 05.11.2016 sub organizarea Club Pro Drive Sibiu, ca singurul club ramas sa se implice in evolutia acestei ramuri sportive, pe singura pista de acest gen din tara.

In sprijinul pregatirii acestei etape a venit si Primaria Municipiului Sibiu, careia ii aducem cu aceasta ocazie multumirile noastre pentru personalul asigurat in vederea toaletarii suprafetelor laterale ale pistei de concurs.
Efortul depus prin pregatirea pistei, curatenia terenului, cat si mediatizarea evenimentului au fost rasplatite prin participarea prezenta, nu numai numerica dar si calitativa.

In parcul de service am recunoscut ca spectatori si pilotii CNR Raul Badiu, Rares Tomita, Sebastian Barbu, si pe fostii piloti de la slalom Lucian Barna si Lucian Tirziu.

Din partea Federatiei Romane de Automobilism Sportiv a fost prezent Vicepresedintele acesteia, domnul Catalin Nicolaescu.
Vremea deosebit de placuta, cu soare pe aproape tot parcursul zilei a contribuit si ea la reusita evenimentului. Atmosfera placuta, de prietenie a fost completata si de Levi si cei doi prieteni ai sai care au tinut sa faca tuturor un cadou la finalul etapei. Acestia au pregatit gulasi la ceaun, deosebit de apreciat la final de cursa, spre seara, cand frigul si-a facut usor prezenta.

Pe lista de inscriere au figurat 18 piloti, din care la clasa junior au fost inregistrati 6 tineri piloti.

La aceasta clasa David Tarta, ocupant al locului secund in clasamentul anual al juniorilor, pare a avea de la inceput problem cu motorul masinii sale, in conditiile in care adversarul sau de pe locul I, Leontin Iocsak, se lupta pentru un loc pe podium in clasamentul general Open, alaturi de Danut Budai si Mihai Plesa. La finele rundei I, cand se face clasamentul Open, Leontin conducea in clasamentul juniorilor si a ocupat ultima treapta a podiumului la Open, dupa cei doi piloti mai sus mentionati.

Debutul rundei II, cu desfasurarea ei in sistem eliminatoriu, pentru primii 4 piloti clasati din fiecare clasa, avea urmatoarea aranjare la juniori: Leontin Iocsak, Constantin Tudose, David Tarta si Natalia Iocsak. In prima semifinale Leontin Iocsak (16 ani) castiga in fata surorii lui de doar 13 ani Natalia Iocsak. In a doua semifinala Constantin Tudose rastoarna masina pe traseu (caroserie usor sifonata, cu parbriz fisurat si geam spate spart, dar pilotul fara probleme), David Tarta castigand “prin abandonul adversarului”. In finala urmeaza urmatoarea surpriza: Leontin Iocsak abandoneaza, astfel ca David Tarta castiga atat etapa la junior cat si locul I in Clasamentul anual al juniorilor, Leontin Iocsak trebuind sa se multumeasca la aceasta etapa cu locul II la la clasa junior si locul III in clasamentul Open.

Clasamentul final al etapei la junior este:
– Locul I ……….. David Tarta
– Locul II ……… Leontin Iocak
– Locul III ……..Natalia Iocsak

La clasa 2 (motoare cu cc pana la 1600 cmc), alaturi de favoritul concursului, Danut Budai, remarcam si prezenta inedita a doi piloti din familia Tatu (nepot si bunic). Jean Tatu junior se confruna cu cu o problema in momentul in care la startul primei manse de concurs i se rupe planetara stanga la Dacia sa Logan. Masina este reparata in tip util si astfel Jean Tatu junior reuseste sa ia starul incepand cu mansa a doua de concurs.

Clasamentul final rezultat este:
– Locul I ……….. Danut Budai
– Locul II ……… Jean Tatu junior
– Locul III ……….Nicolae Tatu

Clasa 3 cu motoare pana la 2000 cmc l-a avut ca si favorit pe Mihai Plesa, care se lupta si pentru primul loc pe podium la Open, doar un eventual abandon mai putand sa-I smulga titlul general anual absolut, in conditiile in care Danut Budai avea o prezenta cu o etapa mai putin decat Mihai Plesa.

Clasamentul a avut urmatoarea alcatuire:
– Locul I ……………………………. Mihai Plesa
– Locul II ……………………………. Paul Silaghi
– Locul III …………………………… Bogdan Gligor.

Clasamentul Open a avut urmatoarea configuratie:
– Locul I ……………….…Danut Budai
– Locul II ………………..Mihai Plesa
– Locul III ………………..Leontin Iocsak

Conceputa special pentru doua prezente cu automobile de marca, clasa Speciala (care s-a dorit a nu incurca clasamentele anuale) a avut ca principali actori pe pilotii Vali Porcisteanu si Calin Bucur pe automobile Mitsubishi. Evolutia celor doi a constituit deliciul spectatorilor prezenti in numar mai mare decat de obicei.