Începând de week-end-ul acesta, scena automobilistică din România se va îmbogăți cu o nouă competiție dedicată autovehiculelor clasice – Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice.

Comisia Națională pentru Automobile Istorice de Competiție din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv organizează în premieră pentru România o competiție de viteză pe circuit dedicată automobilelor istorice. Noul campionat va fi alcătuit din patru etape, primele două având a se desfășura în datele de 28 și 29 aprilie, pe circuitul Motorpark România (în apropierea localității Adâncata).

Concursul va avea două categorii, pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de vehicule la start. Pentru cele echipate pentru întreceri automobilistice, va exista categoria „Viteză pe circuit”, iar pe lângă antrenamente libere și antrenamente oficiale cronometrate va exista câte o manșă finală pentru fiecare etapă, în care automobilele se vor duela umăr la umăr pe parcursul a 5 tururi de circuit.

Pentru automobilele care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, dar sunt atestate ca vehicule istorice, a fost gândită categoria „Regularitate pe circuit”. Practic, participanții la această categorie vor avea de efectuat mai multe tururi de circuit pe parcursul cărora vor trebui să obțină timpi cât mai apropiați de un timp etalon stabilit individual. Câștigător va fi pilotul care va avea un ecart cât mai mic între tururile parcurse. Categoria „Regularitate” va avea trei clase: Sedan, Cabriolet, Coupe.

Organizarea acestei competiții este o veste excelentă pentru orice pasionat de industria și de istoria auto. Se face, practic, o reparație morală față de cei care nu au avut posibilitatea să urmărească în România, la vremea lor, automobile care dominau întrecerile de genul în anii ’50, ’60 ori ’70. Astfel, pe circuitul Motorpark vor putea fi văzute la lucru mărci de prestigiu precum Porsche, De Tomaso Pantera, Alfa Romeo, Mercedes-Benz, Ford, Fiat Abarth, MG, BMW, Chevrolet, ba chiar și o simpatică Dacia 1100.

Printre surprizele pregătite de organizatori se numără o demonstrație pe circuit a unui Bentley construit în anul 1927 special pentru cursele de Grand Prix ale vremii. Poreclit „The Other Gun”, mașina cu un trecut glorios va efectua câteva tururi de circuit duminică, într-una dintre pauzele dintre manșe, pentru a le oferi spectatorilor o mostră din parfumul curselor de altădată. Printre participanții la categoria Regularitate pe circuit se va număra și Dani Oțil, care va încerca să obțină un punctaj cât mai bun la volanul unui Porsche 356 B din 1963.

Accesul spectatorilor în incinta circuitului Motorpark România (DN 101B) va fi gratuit în ambele zile de concurs. În acelașii loc se vor desfășura și următoarele două etape ale Campionatului Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice, în datele de 23 și 24 iunie.

Clubul organizator este Autoblic, din Brașov, iar partenerii evenimentului sunt: Autoitalia, Yacco, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

Etapa I – Sâmbătă (28.04.2018)

08:15 – 09:45 Verificări administrative și tehnice/pista închisă (piloții vor ajunge cu mașinile oricând în acest interval)
09:45 – 09:50 Briefing piloți
10:00 – 10:25 Recunoașteri Regularitate
10:30 – 11:00 Recunoașteri Viteză pe Circuit
12:00 – 12:30 Pista închisă (pauză de prânz)
12:30 – 12:55 Calificări Regularitate
13:45 – 14:00 Calificări Viteză pe Circuit
14:00 – 14:20 Concurs Regularitate
15:00 – 15:20 Concurs Viteză pe Circuit
16:00 – 16:30 Festivitatea de premiere

Etapa a II-a – Duminică (29.04.2018)

08:00 – 08:50 Verificări administrative și tehnice (numai pentru automobilele care nu au participat la etapa I/pista închisă (piloții pot ajunge cu mașinile oricând în acest interval)
08:50 – 09:00 Briefing piloți
09:00 – 9:30 Recunoașteri Regularitate
10:00 – 10:30 Recunoașteri Viteză pe Circuit
11:00 – 11:25 Calificări Regularitate
12:00 – 12:30 Calificări Viteză pe Circuit
12:30 – 12:55 Pista închisă (pauză de prânz)
13:00 – 13:30 Concurs Regularitate
13:30 – 14:00 Concurs Viteză pe Circuit
14:30 – 15:00 Festivitatea de premiere