Telekom Sport Transilvania Rally 2018 powered by Ford, a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, va aduna la start un număr impresionant de echipaje și beneficiază din nou de participare internațională.

Organizat de Motorhome Napoca Rally Team, evenimentul programat între 3 și 5 mai la Cluj se anunță unul istoric. 105 echipaje înscrise, cu 22 mai multe decât anul trecut și aproape dublu față de 2016. Astfel, evenimentul de la Cluj bifează un record.

Cele 105 echipaje sunt repartizate astfel: 68 în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, 5 în Campionatul Național de Raliuri Istorice Dunlop și 26 în Campionatul Național de Rally 2 Dunlop. De asemenea, evenimentul va conta și pentru prima etapă din Tour European Rally 2018. Șase dintre echipajele înscrise vor puncta exclusiv pentru această competiție.

Campionul en-titre Bogdan Marișca, va face echipă, la bordul unui Ford Fiesta R5, de această dată cu Karoly Borbely, după ce în prima rundă a concurat alături de Sebastian Itu.

Simone Tempestini, Dan Gîrtofan, Valentin Porcișteanu, Constantin Aur, toți foști campioni naționali sunt și ei prezenți la start cu modele R5. În total, nu mai puțin de 10 modele R5 vor concura în această rundă de la Cluj.

Pe lista de înscrieri îl regăsim, pentru al doilea an consecutiv, și pe campionul european și dublul campion al Italiei, Giandomenico Basso. Dacă anul trecut a luat startul pe o Hyunday i20 R5, cu care și-a și adjudecat etapa de la Cluj, acum acesta va concura pe o Skoda Fabia R5. Copilot îi va fi și de acestă dată Lorenzo Granai.

De altfel, un total de 11 echipaje străine sunt anunțate la Transilvania Rally 2018, ceea ce va duce la peste 150 de sportivi străini licențiați în 2018, până în prezent, pentru campionatele organizate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Cupele Dacia și Suzuki vor fi din nou la înălțime și de acestă dată, ambele totalizând 25 de echipaje, printre acestea și cele câștigătoare la Brașov, Dragoș Popa/Sorin Colceriu (Dacia Logan), respectiv Raul Badiu/Gabriel Lazăr (Suzuki Swift Sport).

Lista completă de înscrieri o puteți descărca de aici.

Programul particular și programul orar al Telekom Sport Transilvania Rally 2018 powered by Ford pot fi consultate pe pagina evenimentului.

Erată. Dintr-o eroare, în informația inițială s-a prezentat că la Tess Rally numărul de echipaje înscrise a fost de 110, în loc de 90, numărul oficial. Ne asumăm această greșeală și vă cerem scuze pe această cale.