După trei ani de pauză, Bucureștiul va găzdui din nou o etapă din Campionatul Național de Drift. Romanian Drift Community, clubul promotor al campionatului, a anunțat încă o surpriză pentru fanii acestei discipline a motorsportului.

Astfel, calendarul pentru sezonul 2019 va conține 5 etape și va debuta, la fel cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, cu runda de pe circuitul de la Mariapocs, pe 11-12 mai. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu omologii din Ungaria, urmând să aibă și de această dată la start aproximativ 80 de piloți din toată Europa Centrală și de Est, anunță RoDrift printr-un comunicat.

După ce anul trecut a lipsit, Constanța va reveni în circuit, urmând să găzduiască a doua etapă din 2019, pe 22-23 iunie. Etapa de la malul mării este deja o tradiție pentru driftul autohton, anual adunând mii de spectatori.

Pe 20-21 iulie, caravana RoDrift va ajunge din nou în Bucovina, pe TransRarău, la prima etapă pe traseu montan din 2019. Etapa de pe celebrul drum montan este una dintre cele mai căutate în fiecare an datorită spectaculozității ei. Ediția precedentă a strâns aproximativ 7.000 de spectatori la battle-urile finale.

Momentul mult așteptat de fani este programat pentru 10-11 august. După ce în 2016 a avut loc celebra rundă în jurul Palatului Parlamentului, de data aceasta, etapa de drift din Capitală se va desfășura în jurul Arenei Naționale. Organizatorii au deja experiență după ce anul trecut a fost organizată, cu succes, o ediție a Drift Games în parteneriat cu Primăria Sectorului 2.

La fel ca în 2017, marea finală a sezonului va avea loc pe Transalpina și va fi comună cu etapa campionatului ungar, astfel că runda va avea parte de o prezență internațională puternică. Au rămas legendare imaginile de anul trecut, de la battle-urile finale, când peste 1.000 de spectatori au rămas pe traseul de concurs pentru a vedea duelurile, deși afara ploua torențial.