Victoria de la Brașov i-a adus lui Simone Tempestini al patrulea titlu de campion național absolut din ultimii cinci ani. Pentru pilotul clujean nu e doar un titlu, ci e pasul spre perfecțiune, în 2019 îmbunătățindu-și substanțial rata de succes pe probele speciale.

Cu titlul de cel mai tânăr campion național absolut din istorie, top în care ocupă, de altfel, primele patru poziții, Simone a urcat astăzi pe locul 3 în topul campionilor absoluții all time din România.

Acesta i-a depășit pe Aurel Puiu, Ștefan Vasile și Francois Delecour, care aveau fiecare câte 3 titluri. Pe primul loc este Titi Aur, cu 8 titluri, în timp ce regretatul Ludovic Balint este al doilea, cu 7 trofee similare.

În 2019, Simone a concurat pe un Hyundai i20 R5, același cu care ia startul și în etapele din Campionatul Mondial de Raliuri.

În această ediție, reprezentantul Napoca Rally Academy a câștigat 5 din totalul de 8 etape ale sezonului. Din totalul de 82 de probe speciale care s-au desfășurat în 2019, pilotul în vârstă de 25 de ani a câștigat un total de 49, cu un procentaj de 59,7%. Practic, de fiecare dată când a terminat un raliu în 2019, a ocupat prima poziție în clasamentul general.

Sergiu Sebastian Itu este copilotul care l-a ajutat pe Simone să bifeze un nou record de victorii pe probe speciale.

Trebuie precizat faptul că Simone Tempestini a fost prezent la startul a doar 55 (n.n. a 55-a este cea de la Sibiu, care a fost anulată în urma accidentului), ceea ce rezultă o rată de succes de 89% pe probele speciale în care a participat la Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Recordul ultimului deceniu îl deținea tot el, stabilit anul trecut, când a înregistrat un procent de reușită de 80%.

Podiumul de la Raliul Argeșului s-a păstrat până la finalul sezonului. 1. Tempestini, 2. Porcișteanu, 3. Gîrtofan

La precedentele două titluri, din 2015 și 2016, Tempestini a avut un procentaj de 64%, respectiv 61% în ceea ce privește rata de succes pe probele în care a luat startul.

Într-un top al celor mai tineri campioni naționali ai României la raliuri, Simone ocupă primele patru locuri, cu un prim trofeu cucerit pe când avea doar 21 de ani.

Câștigătorii etapelor din sezonul 2019:

Raliul Argeșului Catena – Simone Tempestini
Raliul Aradului – Simone Tempestini
Raliul Moldovei Bacău – Vali Porcișteanu
Raliul Perla Harghitei – Simone Tempestini
Raliul Sibiului – Sebastian Barbu
Raliul Iașului – Vali Porcișteanu
Transilvania Rally – Simone Tempestini
Tess Rally Brașov – Simone Tempestini

Câștigătorii probelor speciale din sezonul 2019:

  1. Simone Tempestini 49 de probe
  2. Vali Porcișteanu 12
  3. Sebastian Barbu 11
    4-5 Dan Gîrtofan 4
    Alexandru Pițigoi 4
  4. Adrian Răspopa 2
Gîrtofan nu a câștigat niciun raliu în 2019, dar a urcat de cele mai multe ori pe podium.

Podiumuri în sezonul 2019:

  1. Dan Gîrtofan 8 (patru locuri 2, patru locuri 3)
    2-3. Simone Tempestini 5 (cinci locuri 1)
    Vali Porcișteanu 5 (două locuri 1, un loc 2, două locuri 3)
    4-5. Sebastian Barbu 2 (un loc 1, un loc 2)
    Bogdan Marișca 2 (două locuri 2)
    6-8. Adrian Răspopa 1 (un loc doi)
    Cătălin Grigoriu 1 (un loc 3)
    Alexandru Pițigoi 1 (un loc 3)

Clasamentul campionilor all time în România:

Titi Aur rămâne recordmenul absolut la titluri câștigate.
  1. Titi Aur (1995, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2006) – 8
  2. Ludovic Balint (1981, 1982, 1986, 1987, 1989, 1991, 1993) – 7
  3. Simone Tempestini (2015, 2016, 2018, 2019) – 4
    4-6. Aurel Puiu (1969, 1970, 1971) – 3
    Ștefan Vasile (1984, 1988, 1990) – 3
    Francois Delecour (2012, 2013, 2014) – 3
    7-11. Ștefan Iancovici (1976, 1977) – 2
    Ilie Olteanu (1978, 1979) – 2
    Dan Gîrtofan (2004, 2007) – 2
    Gergo Szabo (2009, 2010) – 2
    Bogdan Marișca (2005, 2017) – 2
    12-22. Laurențiu Borbely (1975)
    Mircea Ilioae (1980)
    Gheorghe Udrea (1983)
    Florian Nuță (1985)
    Constantin Duval (1991)
    Dorin Toma (1992)
    Heinz Gollner (1994)
    George Grigorescu (1996)
    Mihai Leu (2003)
    Jarkko Miettinen (2008)
    Valentin Porcișteanu (2011)
  • În 1991, Balint și Duval au terminat la egalitate, astfel că ambii au fost declarați campioni absoluți.
  • În 1972, 1973 și 1974 nu s-a organizat Campionatul Național de Raliuri