Credit photo: icsphoto/Andrei Mosloc

O etapă din acest sezon a Campionatului Național de Rally Cross se va desfășura, în premieră, pe circuitul TCS Racing Park din Ciolpani, județul Ilfov.

Reprezentantul circuitului, dar totodată și președintele clubului Top Cross TCS, Julian Răduță, va propune ca evenimentul să aibă loc în a doua parte a acestui an. În acest sens, sunt discuții avansate cu reprezentanții Comisiei Naționale de Rally Cross.

„Este pentru prima oară când o etapă de campionat național de rally cross se va desfășura la noi și vrem să o pregătim cât mai bine. Ne dorim ca acest eveniment să devină unul de tradiție”, a declarat acesta.

Construit în urmă cu aproape două decenii, TCS Racing Park a găzduit, în principal, evenimente dedicate în zona moto, însă nu este străin de evenimente dedicate automobilismului sportiv. În 2005, o parte din Raliul Bucureștiului s-a desfășurat în zona circuitului.

De asemenea, Titi Aur, înainte de construcția Academiei Titi Aur de la Crevedia, își desfășura cursurile școlii sale la Ciolpani, localitate aflată la 30 de kilometri de București.

„Circuitul are în jur de 1.400 de metri lungime și minim 12 metri lățime în zona de rally cross. În prezent, avem absolut toate condițiile pentru a găzdui o competiție, de la dușuri, până la zonă de padock și spații dedicate publicului spectator. Totodată, inclusiv posibilitate de nocturnă”, precizează Julian Răduță.

Deoarece există și o zonă de off road, pentru această vară există posibilitatea organizării unui trial organizat sub egida Comisiei Naționale de Off Road. „E posibil pentru perioada 12-14 iulie. În perioada imediat următoare voi merge la Ciolpani, iar dacă va fi ceea ce avem noi nevoie, atunci vom avea un astfel de eveniment acolo. Un club din București își dorește pentru acea perioadă organizarea”, a declarat Romeo Andrieș, președintele Comisiei Naționale de Off Road.