58 de echipaje și-au anunțat prezența la ediția aniversară a Raliului Moldovei Bacău care va sărbători în acest an 10 ani de existență.

Chiar daca Simone Tempestini va absenta, el trecandu-si deja in cont cel de-al cincelea titlu de campion, nume precum Dan Gîrtofan, Cristian Dolofan, Adrian Răspopa, Enis Arif sau Cătălin Grigoriu se vor duela pentru victoria de la Bacău.

De asemenea, Sebastian Barbu va lua și el startul pe modelul consacrat în raliuri, Mitsubishi Evo IX, alături de care poate încurca bătălia pentru titlul de campion al grupei RCN2, luptă care îi are în prim plan pe Cristian Timișică și Adrian Grigore.

Și la Cupa Dacia titlul de campion al cupei monomarcă se va juca decide în etapa de la Bacau, duelul dintre Raul Badiu, care se situează pe primul loc în clasamentul provizoriu, și Cristi Șugar, aflat la 4 punct distanță, urmând să țină capul de afiș.

Raliul Moldovei Bacău va păstra probele speciale din anii trecuți, care vor însuma aproximativ 110 kilometri. Aceștia vor fi impărțiți între cele două orașe Bacău și Moinești, și cu o probă specială pe circuitul de karting Speed Park.

Raliul Moldovei Bacău se va desfășura în perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și va încheia sezonul 2020 al Campionatului Național de Raliuri Betano.

Lista completă de înscrieri este disponibilă aici.