Consiliul Federal s-a întrunit luni, 21 octombrie, la sediul federației, pentru a discuta punctele aflate pe ordinea de zi:

1 Afilierea Asociației Clubul Sportiv XPO Racing Baia Mare.

2 Validarea numirii în funcția de președinte al Comisiei Naționale de Off Road a domnului Constantin Fântână, precum și validarea componenței noii comisii.

3 Avizarea hotărârii BEx nr. 11, din 24.09.2019 cu privire la sportivii Traian Bușe, Călin Ciortan, Iulian Jumuga, Atanas Kolev, Radu Văduva și Ionuț Nițu, din cadrul Comisie de Drift.

4 Avizarea deciziei BEx de anulare a etapei de campionat Transcarpatic Rally Raid 2019, programată în perioada 15-19 octombrie, la solicitarea clubului organizator TransCarpatic Brașov.

5 Validarea noii proceduri de obținere a licențelor internaționale de către sportivii licențiați FRAS, precum și a înscrierii competițiilor naționale în calendarele internaționale.

6 Aprobarea cererii clubului organizator privind decalarea cu o zi a ultimei etape din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel, evenimentul urmând să aibă loc duminică, 3 noiembrie.

7 Devansarea cu o săptămână a etapei a VIII-a din cadrul Campionatului Naţional de Off Road, aceasta urmând să se desfăşoare în perioada 14-17 noiembrie.

8 Analiza propunerilor pentru calendarul competiţional 2020.

9 Implementarea în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop a sistemului ”Performance Factor”, noul mod de clasificare al mașinilor de competiție începând cu sezonul 2020.

10 Modificarea Regulamentului de Licențiere 2020; modificarea Regulamentelor de Raliuri, Rally2, Viteză în Coastă și Viteză în Coastă 2.

11 Analiza vizitei intempestive a Președintelui FIA, Jean Todt, și a relațiilor instituționale dintre FRAS și ACR.

12 Diverse.


Hotărârea Consiliului Federal poate fi consultată aici.