Toate cele patru etape din Campionatul Național de Drag Racing vor avea loc pe pista Aeroportului Arad, a anunțat Comisia Națională de Drag din cadrul FRAS.

Evenimentele vor avea loc pe 28-29 martie, 6-7 iunie, 29-30 august și 3-4 octombrie. Ca şi în sezonul trecut, când la etapa finală, organizată tot pe aeroportul din Arad, au luat startul nu mai puțin de 140 de sportivi, mulţi dintre ei şi din străinătate, şi în 2020 se aşteaptă o prezenţă numeroasă la etapele organizate în Vestul ţării.

„Pe lângă publicul numeros, care e prezent de fiecare dată, pista de la Arad se prezintă și în condiții bune, iar pentru o competiție de drag, acest aspect este vital”, a declarat Bogdan Niculescu, președintele Comisiei Național de Drag.

Acesta a mai precizat că data de desfășurare a fiecăruia dintre cele patru evenimente depinde și de condiţiile meteorologice din acea perioadă. „Depindem foarte mult de vremea bună, așa că respectarea calendarului așa cum a fost anunțat depinde exclusiv de această situație”, a mai afirmat reprezentantul drag racing.