Norbert Maior încheie anul cu un total de 6 clasări pe podiumul final atât în România, cât și în Ungaria.

Echipajul tricolor format din juniorii Norbert Maior și Francesca Maior a reușit să încheie pe locul 18 la general în Raliul Ungariei, etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri, clasându-se totodată pe prima treaptă atât în cupa monomarcă, dar și la Două Roți Motrice.

Pe un Peugeot 208 R2, cei doi au fost pe locul 8 la open în Campionatul Ungariei, pe 1 la Cupa Peugeot și pe 1 la Două Roți Motrice. De asemenea, au obținut a doua poziție la clasa RC4, acolo unde au fost depășiți doar de cehii Erik Cais și Žáková Jindřiška, însă aceștia din urmă au punctat doar în ERC, astfel că punctele destinate victoriei le revin celor doi tricolori.

Performanța reușită de juniorii români de la Napoca Rally Academy este cu atât mai mare cu cât la startul etapei din Ungaria au fost prezente nu mai puțin de 27 de modele R5.

Frații Maior au avut parte de un sezon excelent.

În urma rezultatului din acest weekend, Norbert și Francesca au încheiat pe locul 2 în clasamentul final al Campionatului Ungariei atât la Două Roți Motrice, cât și în cadrul Cupei Peugeot și la Clasa RC4. În 2019, aceștia au fost prezenți la 4 din cele 8 etape din Ungaria.

Pe lângă cele două podiumuri finale din Campionatul Ungariei de Raliuri, frații Maior se laudă deja cu două titluri în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, atât la Juniori, cât și la RC5. De asemenea, a reușit și locul 3 la general la Două Roți Motrice. Vor fi premiați pe 30 noiembrie, la Timișoara, cu ocazia Galei Campionilor FRAS 2019.

Singurul echipaj românesc înscris la Raliul Ungariei și care putea puncta în Campionatul European de Raliuri, cel format din Eugen Cărăgui și Robert Fus, a fost nevoit să abandoneze în timpul Probei Speciale 11 din cauza unor probleme tehnice. Aceștia se aflau, în acel moment, pe locul 34 la general și pe 16 în ERC.

Chris Ingram a câștigat etapa europeană din Ungaria, performanță care i-a asigurat titlul de campion continental în sezonul 2019.