Experimentatul Emil Ghinea, pe un prototip Norma M20F, a reușit cel mai bun timp al etapei a cincea din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2, Trofeul Valea Uzului – Dărmănești.

După ce în urmă cu o săptămână a ratat o clasare excelentă la Trofeul Râșnov, din cauza unor probleme tehnice, sportivul din Mangalia a avut o zi excelentă pe traseul de concurs, aflat în premieră în calendarul FRAS.

Acesta a urcat în 1:37,003 în prima manșă, iar în cea de-a doua a fost cronometrat cu 1:37,187. Cu un timp total de 03:14,190, Emil Ghinea a înregistrat un timp mai bun cu 0:15,239 decât Teodor Simion (Seat Ibiza Cupra), al doilea clasat în topul rundei.

Podiumul open a fost completat de campionul național en-titre de la viteză în coastă 2, juniorul Erik Fazakaș (Honda Civic Type R).

Chiar dacă învingătorul Trofeului Valea Uzului – Dărmănești a fost Emil Ghinea, acesta nu a punctat în cadrul etapei. Astfel, tânărul Fazakaș la volanul unei Civic Type Honda R a ocupat locul 1 in cadrul grupei A.

În Top 10 Open s-au mai clasat Paul Eduard Ciubotariu (Subaru Impreza), Vlad Cosma (Peugeot 208 R2), Cosmin Caimac (Opel Corsa B), Gabriel Onofrei (Nissan Silvia S15), Robert Barabas (Peugeot 306), Călin Paraschiv (Seat Ibiza) și Alex Manițiu (Suzuki Swift).

În total, 39 de concurenți s-au aflat la startul etapei a cincea. Următoarea etapă va avea loc pe 19-20 septembrie, la Câmpulung Muscel, urmând să fie comună cu cea din prima divizie.

Rezultatele complete sunt disponibile aici.