Organizată în premieră pe traseul de la Cheile Grădiștei, a doua etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019 va avea la start un total de 85 de piloți, printre aceștia câștigătorii rundei inaugurale, Lucien Hora și Mihai Leu.

Etapa va avea loc pe drumul privat din Cheile Grădiștei, iar traseul de concurs va avea o distanță de 3,35 de kilometri, cu o diferență de altitudine între start și finiș de 224 de metri.

Cel mai rapid în prima etapă a campionatului, Lucien Hora nu lipsește de pe lista de înscrieri, la fel ca Mihai Leu, câștigător la Râșnov al categoriei I, dedicată automobilelor de producție. Pe 2 și 3 la general, Lucian Răduț și Emil Nestor sunt și ei pregătiți pentru competiția de la finalul acestei săptămâni.

După victoria de la etapa de super rally, organizată la finalul săptămânii trecută la Mangalia, Dani Oțil va fi prezent și la Cheile Grădiștei cu același bipost Radical SR4. În prima rundă, Oțil a fost al 8-lea la general.

Lovit de ghinion la Râșnov, când a fost nevoit să abandoneze înaintea manșelor de concurs, campionul național absolut en-titre Andrei Dumitrescu își propune să revină în forță și să se impună în prima etapă organizată de viteză în coastă organizată la Cheile Grădiștei.

Lista completă de înscrieri este disponibilă aici.

Sâmăbătă, de la ora 9:30, vor debuta manșele de recunoașteri, iar duminică, cele două manșe de concurs se vor desfășura începând cu ora 13:00.