Iulian Jumuga a reușit a doua victorie stagională în Campionatul Național de Drift, impunându-se, în weekend, pe TransRarău.

Jumuga, care s-a impus și în runda inaugurală de la Mariapocs, a reușit să câștige battle-ul final datorită abandonului tehnic al lui Răzvan Frățianu. Acesta din urmă a avut probleme cu cutia de viteze a mașinii sale de concurs și a fost nevoit să renunțe chiar după victoria din semifinale cu Ilarion Grigorici.

Și în finala mică a etapei a fost o situație similară, Traian Bușe obținând locul 3 după ce Grigorici a avut probleme tehnice în timpul confruntării din semifinale cu Frățianu și nu a reușit să remedieze problema în timp util pentru a rămâne în lupta pentru locul 3.

În total, 27 de piloți din România, Bulgaria și Slovacia au fost prezenți la etapa a patra din Campionatul Național de Drift, pus în scenă de Romanian Drift Community. La Semi Pro, slovacul David Kamaras, aflat la debutul său în România, a reușit să câștige, urmat de bulgarii Ivan Ivanov și Plamen Anghelov.

Peste 5.000 de spectatori au fost prezenți la una dintre cele mai dificile runde ale sezonului, care nu a fost ocolită de ieșirile în decor, unde printre protagoniști s-au aflat Bogdan Pădurariu, Răzvan Stan, Karoly Leven, Claudiu Adam și Ionuț Nițu.

Datorită succesului de pe TransRarău, Iulian Jumuga și-a consolidat poziția în clasamentul general, având în prezent 342 de puncte și a devenit principalul favorit la câștigarea titlului cu două etape înainte de final. Următorul clasat este campionul en-titre Călin Ciortan, cu 269 de puncte, iar al treilea este Cătălin Trifan cu 247 de puncte.