Campionul național absolut en-titre, Bogdan Marișca, s-a înscris astăzi în ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Raliul Sibiului, astfel că lista echipajelor a ajuns la 88.

Anul trecut, Marișca și-a asigurat titlul de campion chiar la Sibiu, când a terminat cursa pe 2, în urma lui Dan Gîrtofan. De data aceasta, pilotul Napoca Rally Academy îl va avea din postura de copilot pe experimentatul Sebastian Itu, cel care i-a fost alături în alte patru runde din actuala ediție de campionat.

Marișca revine astfel în lupta pentru titlul de vicecampion național, unde se va duela cu Valentin Porcișteanu și Gîrtofan. Înaintea acestei ultime runde, Porcișteanu are 145 de puncte, Marișca a adunat 129, iar Gîrtofan are 119. Conform regulamentului, după această etapă, fiecăruia i se vor scădea punctele obținute în cea mai slabă clasare personală a sezonului.

Pe lista de start a apărut și cvintuplul campion național al categoriei două roți motrice, Adrian Răspopa. Aflat la prima participare din actuala ediție de campionat, Răspopa vine cu două premiere: evoluție pe o mașină R5 și copilotul Alexandru Tămășescu.

În total, 88 de echipaje vor lua startul vineri în ediția 2018 a Raliului Sibiului. Dintre acestea, 62 concurează în CNRD, 4 în competiția dedicată istoricelor, iar 22 sunt înscrise în Campionatul Național de Rally 2.

Lista completă de înscrieri este disponibilă aici.