Prima etapă din Campionatul Național Digital pe Circuit se desfășoară pe circuitul Silverstone și este transmisă live pe site-ul FRAS, dar și pe postul de televiziune Pro X, de la ora 12:00.

Cursa va debuta la ora 12:00 cu manșa de calificări, care va decide grila de start. La 12:20 va începe prima din cele două manșe de concurs.

Un total de 30 concurenți vor fi la startul acestei runde inaugurale. 28 dintre aceștia sunt calificați ca urmare a timpilor înregistrați în precalificările desfășurate de-a lungul săptămânii, iar alți doi au beneficiat de wild card din partea federației.

Cel mai bun timp de până acum a fost înregistrat de Claudiu Clima, cu 2:01.689, însă diferența față de ultimul calificat, multiplul campion de raliuri Raul Badiu, este de doar 1,55 de secunde.