Marin Dumitrescu a împlinit 102 de ani, ocazie cu care Federația Română de Automobilism Sportiv anunţă realizarea unui întreg poştal cu timbru marcă fixă „Piloți de Legendă”, în semn de respect şi preţuire faţă de legenda automobilismului sportiv românesc.

Marin Dumitrescu are în palmares peste 30 de titluri de campion. A construit automobile de curse, a format echipe de raliu şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David.

Și-a început cariera imediat după finalul celui de-al Doilea Război Mondial în curse de viteză pe circuit cu Jeep-uri militare modificate, apoi în curse de Viteză în Coastă şi pe Circuit.

În 1950, Marin Dumitrescu a reușit cea mai mare victorie din carieră, la cursa de coastă de la Sinaia, la bordul unui BMW pe care de unul singur l-a preparat, stabilind și un record național. De altfel, între 1949 şi 1958, Marin Dumitrescu a strâns majoritatea titlurilor de campion absolut de Viteză în Coastă şi pe Circuit.

Ca urmare a participării sale la toate concursurile automobilistice organizate în Sinaia, Marin Dumitrescu a fost numit, în 2011, Cetățean de Onoare al orașului Sinaia.

După întreruperea curselor de viteză de către regimul comunist, Marin Dumitrescu a fost unul dintre pionierii raliului românesc. Competițiile importante au început să reapară după 1965 odată cu organizarea Raliului Bucureștiului și Raliului României. Marin Dumitrescu s-a aflat printre cei care au participat activ la revitalizarea acestui fenomen.

În 1968, Marin Dumitrescu a devenit campion național absolut la prima ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Un an mai târziu obține titlul de vicecampion la prima ediție a Campionatului Național de Raliuri, alaturi de copilotul Petre Vezeanu. Până la retragerea din 1977, mai cucerește 4 titluri de campion național: 1970, 1972, 1973 și 1976.

Marin Dumitrescu este unul dintre puţinii care a avut pasiunea şi răbdarea să pună mâna pe condei şi să-şi aştearnă pe hârtie amintirile din perioada în care a făcut istorie în automobilism. Toate aceste lucruri pot fi citite în cartea „O viaţă la volanul bolizilor de curse”.