Campionul național de raliuri și viteză în coastă, Mihai Leu, este primul pilot care se alătură evenimentului Vaccinare în viteza a șasea, prin care persoanele prezente pe 17 și 18 iunie la Transilvania Motor Ring pentru a se vaccina vor avea șansa de a fi în dreapta celor mai cunoscuți piloți din România.

Evenimentul lansat de Consiliul Județean Mureș, Transilvania Motor Ring în parteneriat cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Instituția Prefectului – Județul Mureș, va avea loc pe 17 și 18 iunie 2021, între orele 10.00 – 20.00 la Transilvania Motor Ring, localitatea Cerghid 1 G. Astfel, cei care se vor vaccina la centrul organizat la circuit cu vaccinul Johnson&Johnson vor beneficia de o tură de circuit alături de un campion din motorsport.

„Eu m-am vaccinat deja încă de acum două luni și încurajez pe toată lumea să o facă. Doar așa putem scăpa de pandemie. Salut inițiativa acestui eveniment și dacă prezența mea acolo contează, sunt onorat să pot contribui. M-aș bucura să am cât mai mulți oameni în dreapta”, a spus Mihai Leu, care va fi prezent la Transilvania Motor Ring cu modelul Ferrari 458 Challenge alături de care a câștigat două titluri de campion național la viteză în coastă.

„În aceste zile vom anunța și numele altor campioni din motorsport care vor fi săptămâna viitoare pe circuitul din Mureș pentru a încuraja vaccinarea. Împreună putem trece peste această pandemie”, a spus și președintele FRAS, Norris Măgeanu.

Campania „Vaccinare în viteza a șasea” combină siguranța pe circuit cu libertatea în societate. Te așteptăm să te înscrii în campanie și, după vaccinarea de la centrul mobil instalat la circuit îți vom injecta un plus de adrenalină pe asfaltul circuitului. Vor fi alături de tine cei mai buni piloți ai României și mașini din campionatele de raliuri, viteză în coastă, drift, super rally sau Radical Cup.

Campania este valabilă în limita locurilor și timpului disponibil pentru persoanele care aleg să se vaccineze.