Federația Română de Automobilism Sportiv a parafat un parteneriat cu Auto Schunn pentru Gala Campionilor FRAS 2019, programată la 30 noiembrie, la Timișoara, eveniment organizat la Venue Ballroom & Events, cu începere de la ora 17.00.

Auto Schunn reprezintă de 26 de ani producătorul Mercedes-Benz în România, cel mai valoros brand luxury din industria automotive, conform studiului „Best Global Brand 2019”. Valoarea de brand Mercedes-Benz confirmă prezența sa tot mai activă și de impact în conștiința generală a oamenilor, la nivel mondial. Acest lucru ne imprimă responsabilitatea de a fi exemple în ariile pe care le impactăm și de a avea o conduită impecabilă în interacțiunile noastre cu fanii și clienții Mercedes-Benz. Preferăm totuși să privim această poziționare în mod detașat, pentru că ne simțim onorați să împărtășim trecutul, prezentul și viitorul Mercedes-Benz cu cei ce îi apreciază valorile. 

Reflectând la situația globală actuală, vedem că în ciuda fragilității aparente a relațiilor dintre om și natură, semeni și societate, care anunță niște pericole iminente, există la fel de multe argumente promițătoare pentru un viitor mai bun. Sprijinim aceste alternative optimiste și credem că ele își trag seva din cooperare, din deschiderea către oameni, din atenția acordată unui scop mai nobil.  

Astfel, Auto Schunn încorporează cu succes sloganul „First Move the World”, care exprimă intenția din spatele muncii, motivația și „de ce”-ul Mercedes-Benz: focusul pe client mai mult decât niciodată, pe prezența tangibilă în mijlocul oamenilor și stârnirea emoției autentice.  

Prezența în mijlocul unor evenimente culturale, de socializare, de business sau a unor competiții ne-a oferit, mai mult ca oricând, mijloacele de a ne cunoaște și înțelege mai bine clienții și de a ne bucura alături de ei. 

Mercedes-Benz înseamnă inovație, responsabilitate și scop. Înseamnă crearea unor sisteme intuitive, lipsite de cusur, sustenabile. Vă invităm să descoperiți aceste valori și să le integrați în viața dumneavoastră de zi cu zi. Pentru viitor. 

Dumneavoastră, clienții noștri fideli sunteți destinatarii finali a rodului echipei noastre și vă mulțumim pentru atașamentul constant și încrederea pe care o acordați companiei Auto Schunn.

În cei 26 de ani dedicați reprezentării brandului Mercedes-Benz și onorării cu respect a clientelei noastre, am acumulat experiența și am construit echipe de oameni devotați principiului Daimler, The Best or Nothing. Astăzi acest sistem de valori ne oferă o bază temeinică în menținerea standardului corect de calitate al serviciilor de întreținere și reparații, asigurând astfel confortul și siguranța clientelei noastre.

Suntem pregătiți și vă invităm să rămâneți conectați la valorile Mercedes-Benz, valori asumate și onorate de echipa Auto Schunn.

Fiecare dintre modelele producătorului Mercedes-Benz nou lansate pe piață vă stau la dispoziție, inclusiv pentru test drive. La Auto Schunn noile tehnologii care echipează cele mai recente modele sunt în fiecare zi la dispoziția dvs.

Vă mulțumim încă o dată pentru încrederea dumneavoastra și vă invităm să alegeți în continuare competența și loialitatea. Vă invităm să alegeți Auto Schunn si să continuăm împreună drumul spre excelență!

Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag în locațiile noastre!