Raliul Argeșului, una dintre competițiile de tradiție ale automobilismului românesc, va reveni după 9 ani în Campionatul Național de Raliuri Dunlop calendarul și chiar va deschide sezonul 2019, anunțul oficial fiind făcut chiar astăzi cu ocazia unei conferințe de presă.

Competiția se va desfășura în perioada 2-4 mai, iar una dintre marile surprize pregătite de organizatori este faptul că piloții vor avea ocazia din nou să își arate măiestria atât în zona stadionului Nicolae Dobrin din Pitești, acolo unde va avea loc proba super specială, dar și la poalele Transfăgărășanului. De altfel, traseul raliului se întinde în unele dintre cele mai importante zone turistice ale județului, de la barajul Vidraru, la Curtea de Argeș și Cetatea Poenari.

”Suntem bucuroși că putem continua tradiția automobilismului sportiv, repunând pe harta națională Raliul Argeșului, după 9 ani. Îmi face o deosebită plăcere să reînnoim acest nobil sport, iar desfășurarea acestei competiții extraordinare onorează județul Argeș și în egală măsură pe noi toți. Suntem onorați să fim parteneri la acest mare eveniment sportiv și așteptăm un număr cât mai mare de argeșeni, dar și de iubitori de automobilism din toate colțurile țării să fie prezenți, să descopere Argeșul!”, a declarat Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, partenerul oficial al competiției.

Pentru evenimentul organizat de DTO Rally Team se așteaptă un număr aproximativ de 80 de echipaje, aceasta fiind și limita maximă admisă de regulamentul particular. „Ne bucurăm deja de un interes important din partea sportivilor, care vor să fie prezenți la această etapă. Suntem fericiți că am reușit performanța de a readuce Argeșul în prim planul raliurilor”, a declarat Cristian Dolofan.

Norris Măgeanu, în prezent președintele Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), a fost cel care a organizat ultima ediție a Raliului Argeșului, în 2010. „Mă bucur atât ca argeșean, cât și ca președinte al federației, pentru că o competiție care a fost tot timpul la înălțime se întoarce. Cu siguranță toată suflarea motorsportului are așteptări mari și cu siguranță va ieși un eveniment deosebit”, a afirmat președintele FRAS.

Unul dintre principalii candidați la câștigarea etapei va fi, fără doar și poate, chiar argeșeanul Vali Porcișteanu, vicecampion național absolut în sezonul trecut și campion în 2011. Acesta va beneficia de o nouă mașină de concurs pentru 2019, un Citroen C3 R5, cu care speră să îl învingă pe rivalul său de la Cluj Napoca, Simone Tempestini. „Nu pot decât să spun că aștept enorm startul, sunt motivat să obțin cele mai bune rezultate în acest an, iar gândul că voi fi acasă îmi oferă încredere”, a afirmat cel mai bine cotat pilot al Argeșului.

Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2019 va avea un total de 8 etape în 2019. După runda din Argeș, vor continua cele din Arad, Bacău, Harghita, Sibiu, Iași, Cluj și Brașov.