Raliul Bucovinei se întoarce în Campionatul Național de Raliuri Betano după o pauză de 34 de ani cu un total de 68 de echipaje înscrise la start și totodată va decide numele campionului pe asfalt din acest sezon.

Probele de concurs vor fi organizate pe asfalt, pe traseul dintre Sadova și Sucevița pe 30 octombrie, iar municipiul Suceava va găzdui Rally Show-ul pe 29 octombrie. Parcul Service și festivitatea de premiere vor fi la Câmpulung Moldovenesc. Raliul Bucovinei are un coeficient de 0.6, însă chiar și așa, interesul pentru competiție este unul ridicat.

Cea mai mare miză a etapei care va închide sezonul 2021 în Campionatul Național de Raliuri Betano va fi stabilirea campionului în proaspătul campionat dedicat exclusiv raliurilor organizate pe asfalt. Lupta se va da între Bogdan Marișca (Ford Fiesta R5) și Sebastian Barbu (Skoda Fabia R5), diferența dintre cei doi fiind de mai puțin de 10 puncte. O clasare pe podium i-ar asigura lui Marișca titlul în al 28-lea său sezon consecutiv ca pilot în competiția internă.

De la start nu vor lipsi alte nume importante precum Dan Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2), Cristian Dolofan (Citroen C3 Rally2), Eugen Cărăgui (Peugeot 208 T16), Adrian Teslovan (Mitsubishi Lancer Evo) și Bogdan Cuzma (Skoda Fabia R5). De asemenea, în premieră, îi vom vedea pe modele R5 pe Andrei Gîrtofan și Jean Tatu, ambii cu Skoda Fabia.

După ce săptămâna trecută și-au făcut debutul în Campionatul European de Raliuri, Paul Popa și Cristian Șugar vor concura în acest weekend în Bucovina, ambii în cadrul Swift Cup. Aflați în Top 10 al campionatului de asfalt, Răzvan Trișnevschi (Mitsubishi Lancer Evo 9) și Andrei Cașcaval (Subaru Impreza N15) sunt și ei prezenți din dorința de a progresa în topul final.

Lista de înscrieri pentru Raliul Bucovinei este disponibilă aici.