Tempestini a câștigat și premiul de 1.000 de euro oferit de Betano câștigătorului fiecărei etape.

La 14 ani de la ultima ediție, Maramureșul a revenit în calendarul Campionatului Național de Raliuri Betano cu un eveniment care a oferit spectacol pe cei peste 140 de kilometri de probe speciale. Simone Tempestini a triumfat, împărțindu-și victoriile de pe probe cu Bogdan Marișca.

Spectacolul a început încă de la prezentarea oficială a echipajelor, petrecută în Piața Libertății din Baia Mare, desfășurată cu public după aproape doi ani de pauză. 75 de echipaje au fost prezente, printre care și patru echipaje internaționale, la start fiind prezent și Ugur Soylu, vicecampionul național absolut al Turciei.

David Tarța s-a impus în topul juniorilor, la Cupa Swift și la RC5.

Ultimul învingător din Maramureș, Bogdan Marișca, a fost primul câștigător al probelor speciale din acest an. Acesta s-a impus pe spectaculosul traseu Copalnic, fiind mai rapid cu 0,9 secunde decât Tempestini. La finalul zilei, acesta din urmă a preluat conducerea raliului, după 6 probe ajungând la un avans de 13 secunde. Podiumul provizoriu a fost completat de surpriza Norbert Maior, pe un Citroen DS3 R3T Max. Cu o pană pe PS1 și o penalizare ulterioară de 5 minute, vicecampionul Dan Gîrtofan a abandonat la finalul zilei 1.

Ploaia și-a făcut simțită prezența pe probele din Maramureș.

Duminică, acțiunea principală s-a mutat pe Gutin și Ocna Șugatag. Chiar pe prima probă, Maior a abandonat după ce a ieșit în decor la scurt timp după start. Aflat în recuperare după startul greoi, Sebastian Barbu (Skoda Fabia R5) s-a instalat pe podium, de unde nu a mai coborât până la final. De altfel, acesta a și reușit să spargă monopolul Tempestini – Marișca din Top 2 pe probe, clasându-se pe 2 în PS9, 10 și 11.

Cu a doua victorie stagională, după reușita din Harghita, Tempestini a urcat pe locul 2 la general, având 96,8 puncte, în timp ce Marișca și-a consolidat poziția de lider, cu 119.2 puncte. Pe 3 se află Bogdan Cuzma, cu 75.2 puncte. Reîntors în raliuri după o lungă pauză, Cuzma al șaselea la general în Raliul Maramureșului.

Clasamentul final al campionatului se va realiza însă pe baza celor mai bune 7 rezultate din totalul de 11. Astfel, se iau punctele de la toate etapale cu coeficient 1,2 (Maramureș, Argeș, Iași), cel mai bun la unul de de 0,6 (Covasna, Bucovina, Nordului), cel mai bun de la etapele de asfalt cu coeficient 1 (Brașov, Harghita, Cluj) și cele două de macadam cu coeficient 1 (Bacău, Sibiu).

Mihai Manole a câștigat la 2 Roți Motrice și este liderul grupei.

La Două Roți Motrice victoria i-a revenit lui Mihai Manole (Renault Clio R3), care a profitat de abandonul lui Norbert Maior și s-a instalat autoritar și în clasamentul grupei. Victoria Juniorilor i-a revenit băimăreanului David Tarța (Suzuki Swift), care l-a învins în Maramureș pe Paul Popa, în timp ce la debutanți s-a impus din nou Claudiu Albuț (Suzuki Swift).

La cupele monomarcă, Dragoș Popa a fost cel mai rapid la Dacia, iar Tarța s-a impus și la Swift, învingându-l pe fostul campion Radu Necula în lupta pentru locul 1. Acesta din urmă e însă primul în clasamentul general al cupei monomarcă.

Lupta de la RC2N a fost una extrem de disputată între Andrei Gîrtofan și Adrian Teslovan, primul învingând după ce a recuperat spectaculos în ultima parte a raliului.

Andrei Gîrtofan a câștigat duelul de la RC2N.

În Campionatul Național de Asfalt, Marișca a fost cel mai rapid dintre piloții înscriși, fiind urmat de Sebastian Barbu și Bogdan Cuzma. După probleme tehnice la ultimele raliuri, când a condus divizia a doua, Emanuel Resiga s-a impus în Maramureș. Secondat de soția sa, Resiga a avut una avantaj de 4 secunde în fața lui Peter Havrilla.

Următoarea etapă din calendarul Campionatului Național de Raliuri Betano se va desfășura în perioada 11-12 iunie în Argeș.