România va fi reprezentată de două echipaje și la a treia etapă din Campionatul European de Raliuri (FIA ERC), care se va desfășura în acest weekend în capitala Italiei, la Roma. Un total de 114 echipaje s-au înscris la Rally di Roma Capitale 2021, iar aproape jumătate vor concura pe modele R5 sau Rally2.

Lotul tricolor va fi format din echipajele Simone Tempestini/Sergiu Itu (Škoda Fabia Rally2 evo) și Norbert Maior/Francesca Maior (Peugeot 208 Rally4). La etapa trecută, care avut loc în Letonia, Tempestini s-a clasat pe locul 10 la general, în timp ce Maior a încheiat pe 7 la ERC3 Junior, după ce a abandonat în prima zi și apoi a continuat ca super rally.

Tempestini este deja obișnuit cu etapa din țara în care s-a născut, concurând de două ori în etapa europeană de la Roma. Runda care are startul festiv la Colosseum este etapa europeană favorită pentru pilotul clujean, care a obținut cele mai bune rezultate în competiția continentală aici. Atât în 2017, cât și în 2020, Simone s-a clasat pe locul 5 la general.

Raliul va debuta vineri și va avea un total de 13 probe speciale pe o lungime de 187.3 kilometri.