Desfășurată la Mioveni în perioada 3-4 iulie, în organizarea CS Sprint Club, etapa cu numarul 3 din cadrul Campionatului Național de Rallycross a aliniat la start 33 participanți, împărțiți în 7 clase de concurs.

După doua etape cu ploaie și noroi, runda de la Mioveni a avut parte de soare, de aceastp dată principalul impediment fiind praful. Evenimentul s-a derulat fără incidente majore, toți piloții concentrându-se exclusiv pe ceea ce au avut de făcut pe traseu.

La clasa Juniori 1, Antonio Bucura a dominat întrecerea, fiind urmat de micuțul Ayan Zinca, pe ultima treapta a podiumului urcând Matei Susnoschi. La clasa Juniori 2 s-a impus David Nedelcu, urmat de Stefan Girleanu și de Alexandru Susnoschi.

La H1 lupta a fost câștigată din nou de Mihai Pelmuș, aflat la a treia victorie din tot atâtea posibile, pe locul secund a punctat Eduard Nițu, iar bronzul i-a revenit lui Alexandru Brescan.

Câștigătorul clasei H2 a fost Andrei Marinoiu, secondat de Robert Boncescu, în timp ce Paul Tatu a venit pe ultima treaptă a podiumului.

La clasa H3, în lipsa liderului Mihai Pleșa, care a spart motorul, cursa a fost dominată de Iulian Bâscău. Treapta a doua a fost ocupată de Gheorghe Ticuță, acesta fiind urmat de Mihai Berbecaru.

Clasa H4 a fost câștigată de Marian Tene, urmat de Gheorghe Ticuță  și Robert Boncescu.

La Master s-a impus Niță Iancu, Alexandru Brescan și Ioan Rogoz completând podiumul.

Echipa Procar Racing Pitesti a ocupat locul 1, grație acestui succes a urcat în fruntea clasamentului, urmată de RB Racing 1 și Sprint Club Mioveni.

Clasamentele complete după 3 etape desfășurate în Campionatul Național de Rallycross le puteți vedea aici. 

Următoarea etapă este programată în perioada 17-18 iulie, la Babana (județul Argeș).