Echipa românească Willi Motorsport a reușit să se claseze pe locul 3 la general și pe prima poziție la clasă în celebra cursă de 24 de ore de la Sebring, circuitul internațional din Florida. Willi este noua campioană din 24H Series la clasa 991.

Cei trei piloți care au concurat sub steagul Willi Motorsport în cursa finală a circuitului mondial 24H Series sunt Sergiu Nicolae, Sabino de Castro și Fabrizio Broggi. Aceștia au pilotat în Florida un model Porsche 911 GT3 Cup, cu care au reușit să se și impună la Clasa 991, acolo unde i-au învins pe cei de la RPM Racing.

În calificări, Willi Motorsport se clasase pe locul 9, iar în antrenamentele libere pe locul 8.

Tot în cursa de la Sebring a concurat un alt român, Alexander Mărmureanu, stabilit în SUA și care a pilotat pentru MRS GT Racing, echipă clasată pe locul 13.

Willi Motorsport, echipa românească a devenit campioană la clasa 991

Conform site-ului oficial al 24H Series, Willi Motorsport s-a clasat pe locul 4 în clasamentul general, cu o prezență de 5 participări dintr-un total de 7 etape. Cu 107 puncte, Willi s-a aflat la doar 23 de puncte de campionii de la ST Racing.

Willi Motorsport obține însă titlul la clasa 991, acolo unde au concurat un total de 17 echipe.