Sub organizarea Clubului Sportiv de Automobilism Sibiu (director organizatoric Ciprian Luca) și ACS Pro Drive Sibiu (director adjunct Dan Nirișteanu și Dan Grunca, șef de traseu),  lucrările de pregătire a etapei au demarcat din timp, iar vremea bună din ultimele două zile și transmisia directă a evenimentului au contribuit din plin la reușita etapei.

Prima surpriză plăcută a evenimentului a fost lista de înscriere, unde 43 de piloti și-au manifestat interesul de a participa la etapă, din care 13 s-au înscris la clasa Juniori, cu toții beneficiind de asistența tehnică a firmei Ady Service, precum si a echipajului medical al salvarii San Med.

Odată cu începerea competiției propriu-zise a devenit tot mai clar că juniorii nu s-au arătat dispuși să mai accepte în fața lor niciun senior, pe noua pistă inaugurată și pentru CN de Slalom Paralel.

Doar Raul Badiu (pilot participant in cadrul Campionatul Mondial de Raliuri) a reușit să spulbere această intenție, conducând ostilitățile de la început până la sfârșit.

Printre spectatorii prezenți la eveniment putem menționa pe multiplul campion Mihai Leu, în vreme ce din partea Federației Române de Automobilism Sportiv au fost prezenți vicepreședintele Cătălin Nicolaescu și directorul sportiv Uțu Badiu, aflat și în ipostaza de susținător al celor doi fii ai săi, piloții Raul și Andrei Badiu, primul înscris la clasa 3, al doilea la clasa 1.

La clasa Femina o surpriză placută a fost ocupanta locului II, Alexandra Teslova, la aproximativ 3,5 secunde de locul 1, ocupat de Anamaria Gustoi. Pe locul trei s-a clasat Patricia Sârbu-Marculeț, iar pe locul 4 a venit Angela Mondoca.

La clasa 1 seniori lupta pentru podium s-a dat între tânărul senior Bogdan Rogoz, veteranul Mihai Alexandrescu, îndrăgostit, mai nou, de cursele pe macadam, urmați de Alexandru Brescan și Ciprian Ana. Aceasta a fost și ordinea în care s-a ocupat podiumul.

Clasa 2 seniori nu a mai fost atât de performantă ca altădată (raportată la Clasamentul Open), favoritul principal, Paul Popa, ocupând doar locul IV, dupa Runda 1, în clasamentul Open, și locul 1 în cadrul clasei, la aproximativ 1, 5 secunde în față lui Robert Uturas. Pe locul 3 s-a clasat Ștefan Gîrleanu, după o prestatie surprinzător de bună.

Clasa 3 a fost dominată de Raul Badiu. Pe locul 2 a venit Eugen Grigorescu, iar pe 3 a urcat favoritul local, Sorin Bratu, aflat la prima cursă din campionatul de Slalom Paralel.

Podiumul clasei a 4-a a fost următorul: Bodi Alexandru, Cristian Sugar și Eduard Georgescu. O prezență neașteptată în cadrul acestei clase a fost cea a comentatorului sportiv FRAS, Ștefan Raita, care după o evoluție apreciată în Runda 1 a încheiat prematur competiția, în Runda 2, după o răsturnare spectaculoasă, însă fără urmări neplăcute.

Clasa junior s-a dovedit a fi cea mai performantă, raportată la Clasamentul Open. David Marcu și Andrei Duna l-au urmat pe Raul Badiu, Paul Popa trebuind să se mulțumească, după Runda 1, doar cu locul 4.

La clasa 2 podiumul a avut următoarea configurație: David Marcu, Bogdan Duma și Andrei Duna.

În Clasasmentul Open, lider a fost Raul Badiu, urmat de juniorii David Marcu și Andrei Duna, pe locul 4 clasându-se următorul senior, Paul Popa.

La festivitatea de premiere, Raul Badiu a primit trofeului King of Masters Speedway Circuit – Șura Mare, înregistrând timpul record de 1:19,623 pe o tură.

Următoarea etapă din CN de Slalom Paralel, a 4-a, se va disputa la 2 octombrie, pe una dintre cele două piste de la Sibiu.