Campionatul Național de Super Slalom ia startul la prima ediție din istorie sub egida FRAS.

Prima etapă a Campionatului Național de Super Slalom va avea loc pe 18–19 iulie, sâmbătă și duminică, în parcarea CTPark, Bolintin Deal, strada DC 147, CTP Bucharest West KM 23.

Sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Campionatul Național de Super Slalom 2020 este organizat de GT Auto Club Sportiv și va reuni la start peste 50 de piloți de toate vârstele, care își vor etala îndemânarea contracronometru pe traseul de concurs.

Ca urmare a normelor privind prevenirea răspândirii COVID-19, accesul publicului la eveniment nu va fi permis, dar chiar și în aceste condiții președintele GT Auto Club Sportiv, Teodor Gheorghe, se așteaptă ca participantii să fie foarte motivați.

”Din cauza situației existente, piloții nu vor avea parte de susținerea publicului. Ne bucurăm, totuși, că începem campionatul într-un loc unde am găsit și altădată sustinere pentru acest tip de activitate competițională la volan”, a declarat organizatorul Teodor Gheorghe, care a mulţumit companiei de echipament sportiv P1, partener tehnic al FRAS, pentru sprijinul acordat piloţilor din Campionatul Naţional de Super Slalom.

”Spectatorii pasionați de astfel de evenimente vor avea ocazia prin intermediul presei să afle ce se va întâmpla la prima etapă a Campionatului Național de Super Slalom, practic un campionat de îndemânare, care stă la baza automobilismului”, a mai afirmat președintele GT Auto Club Sportiv.

Sâmbătă, cei peste 50 de piloți înscriși la această etapă vor avea antrenamentele libere, în intervalul orar 14.00-20.00, în timp ce duminică, începând cu ora 10.30 se va desfășura antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs, în timp ce festivitatea de premiere este programată în jurul orei 17.30.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe, premii de la UNILIFT, Tegee International, Omega Motorsport, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor. Concursul este susținut și de gazda evenimentului, CTPark Bucharest West.

Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie și de competiție, formarea și dezvoltatea abilităților specifice acestui gen de competiție.

Pentru înscrieri și alte informații legate de IAC: www.gtautoclub.ro.