Primul campionat FRAS care va debuta în 2019 este Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice, a cărui prime două etape se vor desfășura în acest weekend pe circuitul din Adâncata.

Este al doilea sezon în care automobilele clasice își vor da întâlnire pe circuitele de viteză de la noi. După un debut spectaculos, care a adunat zeci de bijuterii istorice la start, al doilea sezon va începe cu așteptări foarte mari.

Dacă anul trecut au fost patru etape, împărțite în două weekend-uri (o etapă sâmbăta și una duminica), anul acesta calendarul va cuprinde trei weekend-uri duble.

O noutate comparativ cu ediția 2018 este introducerea în calendar a circuitului Transilvania Motor Ring, din Târgu Mureș, acolo unde se vor disputa etape III și IV. Și în 2019 vor exista două categorii: Viteză pe Circuit și Regularitate pe Circuit (cu 3 grupe: Sedan, Coupe, Cabriolet). Dacă la competiția de regularitate sunt admise la start toate vehiculele cu certificare istorică, întrecerea de viteză va respecta strict normele de securitate ale Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

Astfel, automobilele care se vor întrece în același timp pe circuit vor fi echipate cu sistem de protecție (roll-cage), centuri și scaune de competiție, sistem de stingere a incendiilor, în timp ce piloții vor fi obligați să poarte echipament complet de protecție.

Va fi o nouă ocazie pentru ca spectatorii să vadă la lucru automobile similare celor care făceau legea în competițiile de viteză ale anilor ’60 și ’70, o adevărată bucurie pentru cei pasionați de motorsport ori de autoturisme clasice. Dacă în anul 2018 au fost 37 participanți la competiția de regularitate și 7 la cea de viteză, pentru primele două etape din 2019 sunt deja înscriși peste 50 de participanți în total.

„Totul a pornit de la ideea de a pune pe picioare o competiție care să aducă bucurie tuturor – participanți, spectatori, pasionați, oficiali. Îmi place să cred că ediția 2018 a reușit exact acest lucru, fiind unul dintre puținele campionate naționale din sfera motorsportului care nu a generat conflicte sau momente tensionate. Pentru 2019 așteptările de la noi sunt destul de mari și suntem, toți cei implicați în organizare, conștienți de acest lucru. Vrem să contribuim serios la popularizarea competițiilor de circuit în România, iar marele nostru avantaj este că putem oferi publicului un spectacol cu adevărat impresionant”, a declarat Cătălin Cedric Ghigea, unul dintre organizatorii Romanian Retro Racing și participant în competiția de Viteză pe Circuit.

Accesul spectatorilor în incinta circuitului Motorpark România (DN 101B) va fi gratuit în ambele zile de concurs, începând cu ora 8:00. Sâmbătă, în paralel cu Romanian Retro Racing, se va desfășura un Track Day pentru piloți amatori și profesioniști, în timp ce duminică va fi un cuplaj cu Romanian Endurance Series – campionatul autohton de anduranță.

Calendarul Campionatului Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice 2019:

Etapa I: 23 martie (Motorpark România, București)
Etapa a II-a: 24 martie (Motorpark România, București)
Etapa a III-a: 6 iulie (Transilvania Motor Ring, Târgu Mureș)
Etapa a IV-a: 7 iulie (Transilvania Motor Ring, Târgu Mureș)
Etapa a V-a: 17 august (Motorpark România, București)
Etapa a VI-a: 18 august (Motorpark România, București)

Clubul organizator este Autoblic, din Brașov, iar partenerii evenimentului sunt: Autoitalia, Motul, Foerch, Oldtimer Studio și publicația RacingWheels.