Octavian Ciovică a reușit să se impună în Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro X, prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Este prima victorie din cariera pilotului brașovean. Mihai Leu a câștigat Categoria I, dar a bifat și cel mai bun timp din acest weekend.

În absența lui Emil Nestor, campion en-titre de la Categoria II, cea a mașinilor modificate, Ciovică, pe un prototip Radical SR8, a dominat atât primele manșe de recunoașteri, cât și antrenamentele cronometrate de sâmbătă.

Duminică dimineață, în ultimele două manșe de recunoașteri, cel mai bun timp a fost făcut, surprinzător, de Mihai Leu, pe un Ferrari 458 Challenge de Categoria I, oferind astfel perspectiva a ceea ce avea să se întâmple în manșele de concurs.

Chiar dacă a fulguit la Cheile Grădiștei, traseul s-a păstrat excelent, doar cele 3 grade de afară creând probleme în ceea ce privește cauciucurile de concurs.

În prima manșă de concurs, Octavian Ciovică, ultimul la start, a fost cronometrat cu 1:51,612. Pe 2 s-a clasat Mihai Leu, cu 1:53,423, iar al treilea cel mai bun timp a fost înregistrat de Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5), cu 1:53,677.

Acesta avea să fie și podiumul final al primei etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2021, însă Leu a reușit marea surpriză pe ultima urcare. Ceasul s-a oprit la 1:50,381, care a fost sinonim și cu titlul de „King of the Hill” pentru cel care a câștigat ultimele două sezoane la Categoria I, cea dedicată mașinilor nemodificate. Anul trecut, Leu a urcat pe un traseu uscat cu aproape două secunde mai târziu. Recordul all time al traseului îi aparține însă lui Emil Nestor încă de anul trecut, când a urcat la bordul unui prototip Norma în 1:43,928.

La Categoria I, Top 3 a fost format din Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), Eduard Cozma (Audi R8 GT) și Septimiu Marghitaș (Seat Leon Turbo). La Categoria II, Octavian Ciovică (Radical SR8) a dominat clar, fiind urmat de Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) și Emil Ghinea (Norma M20F).

Marghitaș a câștigat Grupa A, în timp ce Dudu Șenchea s-a impus la Grupa N. La EC2, fostul H, Cășuneanu a câștigat autoritar, fiind cu 19,734 secunde mai rapid decât următorul clasat, bulgarul Pavel Shenkov. Ciovică a fost cel mai rapid și la Grupa CN/E2-SC, unde a fost urmat de Ghinea și Aurelian Andronache.

Cel mai rapid pilot de la istorice a fost Dorin Alexandrescu (VW Golf 1 GTI), acesta fiind urmat de Marian Comșa (Toyota Celica) și decanul de vârstă al campionatului, Petru Constantinescu (Opel Kadett). Mihail Alexandrescu s-a impus însă la Dacia Revival.

Rezultatele complete provizorii sunt disponibile aici.

A doua etapă a sezonului va avea loc în perioada 15-16 mai la Râșnov.