Silviu Dumitrescu a avut de o primă zi excelentă la Rânca. Sursă foto: abimages.ro

Silviu Dumitrescu, pe un prototip Osella, a obținut cel mai rapid timp al primei zile din Cupa Gorjului, a șaptea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop. Acesta a fost la mai puțin de o secundă față de recordul stabilit anul trecut chiar de fratele său Andrei Dumitrescu.

La ediția din 2018, Andrei făcea un pas imens spre primul său titlu absolut, câștigând runda de pe Drumul Regelui, concomitend cu un nou record de timp pe acest traseu: 2:35,068.

În acest an, în absența lui Andrei, Silviu a dominat prima zi a etapei și chiar a înregistrat un excelent 02:35,996 în cadrul antrenamentelor, astfel că toată lumea așteaptă un nou record astăzi.

Și de această dată, Lucien Hora și Emil Nestor, favoriții la titlu, rămân în top și totodată aproape de cel mai bun timp. Hora, cu monopostul Lola, a urcat cei 5,025 km în 02:36,226, iar Nestor, care pilotează un prototip Norma, a fost cronometrat cu 02:37,474.

Pe 4 s-a clasat Bogdan Cuzma (Mitsubishi Evo), în timp ce Mihai Leu a fost al cincilea. Pe un Ferrari 458 Challenge, fostul campion național la raliuri este însă cel mai rapid de la Categoria I FIA. De altfel, în cazul unui rezultat excelent astăzi, Leu își va asigura titlul, din punct de vedere matematic, în această divizie.

Ziua de duminică va debuta cu două manșe de recunoașteri, iar de la ora 13:45 sunt programate cele două manșe de concurs, transmise live pe pagina de facebook a FRAS.

Clasamentul final după prima zi este disponibil aici.

Ordinea de start pentru astăzi este disponibilă aici.