
Organizată la Târgu Cărbunești (județul Gorj), de A.C.S. Autocorex Târgu-Jiu, Cupa Stejeret s-a încheiat recent, iar la final, printre remarcați s-au numărat Mihai Daniel Bălescu și Bianca Alexandra Guz.
Spectacolul oferit de cei 75 piloți înscriși la Cupa Stejeret a fost pe măsura așteptărilor, evenimentul fiind dominat de numeroase dueluri atractive pentru public.

Clasamentul General
Locul I – Mihai Daniel Bălescu (Seat Ibiza)
Locul II – Mihai Dăminescu (Seat Ibiza)
Locul III – Ianis Boncu (BMW E46)

Clasamentul Feminin
Locul I – Bianca Alexandra Guz (Subaru Impreza WRX)
Locul II – Ramona Gherman (Audi A3)
Locul III – Alexia Georgiana Stanciu (Volkswagen Lupo)
Organizatorii au transmis felicitări tuturor concurenților pentru prestațiile excelente și au mulțumit spectatorilor, voluntarilor, oficialilor și partenerilor care au contribuit la reușita acestui eveniment.
Următorul eveniment care va fi organizat de A.C.S. Autocorex Târgu-Jiu este Cupa Bustuchin, programată în perioada 25 – 26 iulie 2026.
