Ambasadorul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Alexander Mărmureanu, a confirmat că va lua startul la ediția 26 Tour de Corse Historique, devenind astfel primul român prezent la una dintre cele mai prestigioase și, totodată, spectaculoase competiții de raliuri istorice din lume.

O prezență constantă la marile evenimente de motorsport din toată lumea, Alexander Mărmureanu a bifat în 2026 două prezențe de marcă în Europa – Tour Auto și Goodwood Festival of Speed -, iar acum se pregătește pentru Tour de Corse Historique, care se va desfășura în perioada 3 – 10 octombrie 2026. Ambasadorul FRAS va concura la bordul unui spectaculos model Audi Quattro din 1983, având-o în dreapta pe Laura Huettner, soția lui.

”Suntem aproape de final cu pregătirile pentru Tour de Corse Historique, această competiție superbă, la care voi pilota un Audi Quattro, de Grupă B, cu 350 de cai-putere. Pentru a fi la cel mai ridicat nivel, mașina a fost preparată în Germania și Belgia. Eu voi concura la categoria VHC (vehicule istorice de competiție), care este cea mai spectaculoasă și dificilă dintre toate și la care s-au înscris deja 249 de echipaje. Așa cum spuneam, totul este pus la punct, iar vineri, sâmbătă și duminică vom face ultimele teste, urmând ca luni să fie shakedown-ul, iar marți startul.

Organizatorii ne-au confirmat participarea în urmă cu mai multe luni și sunt foarte încântați că vor avea la start un echipaj care va reprezenta România. În ceea ce privește obiectivul pentru Tour de Corse Historique, lucrurile sunt clare: vrem să terminăm în Top 10 la categoria noastră și să arătăm tuturor că românii sunt competitivi în motorsport. După acest raliu istoric, la 17 octombrie voi fi prezent la un alt eveniment de marcă în lumea automobilismului sportiv, Willow Springs Reimagined (cu participarea Petersen Automotive Museum), o competiție în premieră, în care, printre altele, se vor sărbători șase decenii de istorie a curselor de viteză în coastă.

Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

Totul va fi organizat la Rosamond, care face parte din zona metropolitană extinsă Greater Los Angeles, chiar la nord de Los Angeles. Aici voi concura cu un Porsche GT3 R, mașină pe care am mai folosit-o în trecut și la alte competiții. Ulterior, mi-ar face plăcere să vin în România și să particip fie la o etapă de viteză în coastă, fie la ediția din 2027 a Winter Romania Historic Rally. Au trecut mai bine de 40 de ani de când am concurat în Raliul Stațiunilor și, sincer, îmi este dor de o cursă în țara mea. Urmăresc cu mult interes competițiile Federației Române de Automobilism Sportiv și vreau să transmit felicitările mele atât piloților, cât și organizatorilor pentru modul în care contribuie la imaginea motorsportului românesc. Fac o treabă extraordinară și merită toată aprecierea.

Alexander Mărmureanu, la bordul modelului Porsche GT3 R

Altfel, am fost invitat și la Rewind Tour Britain (27–30 mai 2027), un eveniment organizat de Motor Racing Legends și British Automobile Racing Club (BARC), inspirat de „Tour of Britain” din anii 1970 și 1980. În ceea ce privește formatul, vor fi 4 curse pe circuit și 12 etape de raliu pe asfalt pe drumuri închise, pe parcursul a 5 zile și aproximativ 540 de mile), rezultând într-un clasament unic. Aici voi concura cu un Jaguar E-Type”, a declarat Alexander Mărmureanu.

Jaguar E-Type 3.8 din anul 1961

Ce reprezintă Tour de Corse Historique

Tour de Corse Historique este un eveniment auto de referință în lumea raliurilor istorice internaționale. Acesta readuce la viață spiritul legendar al iconicului Tour de Corse, o etapă clasică a Campionatului Mondial de Raliuri, pe drumurile sinuoase și spectaculoase ale „Insulei Frumuseții”. Îmbinând pasiunea, autenticitatea și performanța, Tour de Corse Historique reunește în fiecare an mașini de epocă legendare și echipaje din întreaga lume, într-un cadru natural unic și solicitant.

Echipajele vor parcurge un traseu fără precedent de peste 1.000 km, incluzând aproximativ 18 probe speciale pe drumuri închise, totalizând 380 km de secțiuni cronometrate și 620 km de legături. Evenimentul este deschis mai multor categorii pentru a păstra diversitatea și autenticitatea patrimoniului istoric al sporturilor cu motor:

Vehicule de competiție istorice (VHC)

  • mașini de competiție istorice din perioada 1947–1987 cu PTH (pașaport tehnic istoric)
  • mașini de competiție clasice din perioada 1977–1990
  • autoturisme de competiție din perioada J2 (1988–1992) cu PTH
Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

Vehicule istorice de regularitate (VHRS)

  • vehicule fabricate până la 31 decembrie 1996
  • patru viteze medii din care se poate alege: mare, intermediară, moderată sau mică
  • vehicule cu permis istoric

Legendă

  • mașini de raliu emblematice, construite începând cu anul 1947

Cu peste 400 de mașini așteptate la start, cea de-a 26-a ediție a Tour de Corse Historique va reuni mai mulți piloți renumiți, o premieră în istoria competiției: Didier Auriol, John Buffum, François Delecour, Gilles Panizzi, Bruno Saby și alții. Sunt reprezentați nu mai puțin de 33 de constructori auto, cu numeroase modele iconice, printre care Alpine A110, Audi Quattro, Ferrari 308 Gr. 4 Michelotto, Fiat 124 Abarth, Ford Sierra Cosworth 4×4, Lancia Stratos, Toyota Celica și Triumph TR7 V8. Echipajele provin din 24 de țări.

Didier Auriol revine la volanul unui model Lancia Delta Integrale Evoluzione identic în toate privințele cu cel pe care l-a condus în 1992. Pilotul francez, de șase ori câștigător al Tour de Corse (1988, 1989, 1990, 1992, 1994 și 1995) cu trei constructori diferiți (Ford, Lancia și Toyota) și campion mondial de raliuri FIA cu Toyota în 1994, a terminat pe locul al doilea în cadrul Tour de Corse Historique la singura sa participare, în 2018, la volanul unui Ford Sierra RS Cosworth.

Didier Auriol. Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

François Delecour va participa pentru prima dată la acest raliu, la volanul unui BMW M3, având-o alături pe soția sa, Priscille. Vicecampion mondial de raliuri în 1993 cu Ford, pilotul din nordul Franței a obținut patru victorii în Campionatul Mondial de Raliuri, inclusiv una la Tour de Corse din 1993, la volanul unui Ford Escort RS Cosworth. De asemenea, a terminat pe locul al doilea în cadrul acestei competiții de patru ori: în 1992 și 1995 cu Ford, și din nou în 1998 și 2000 cu Peugeot.

François Delecour. Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

Gilles Panizzi își va face, de asemenea, debutul în cadrul Tour de Corse Historique, la volanul unui Ford Escort Mk II. Supranumit „Maestrul asfaltului”, pilotul de pe Riviera Franceză a obținut șapte victorii în Campionatul Mondial de Raliuri, dintre care două la Tour de Corse în 2000 și 2002 la volanul unui Peugeot 206 WRC, trei la Sanremo și două în Catalonia. Ultima sa apariție competițională pe insulă datează din sezonul 2005, când a condus un Mitsubishi Lancer de uzină, dar s-a retras din competiție.

Gilles Panizzi. Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

Bruno Saby, câștigătorul Tour de Corse din 1986 la volanul unui Peugeot 205 Turbo 16, se va reîntâlni cu mașina pe care a condus-o acum 40 de ani. Campion al Franței la raliuri în 1981 la volanul unui Renault 5 Turbo, pilotul din Isère a obținut, de asemenea, o a doua victorie în Campionatul Mondial de Raliuri la Raliul Monte-Carlo din 1988, la volanul unui Lancia Delta HF 4WD, precum și victoria generală la Paris-Dakar din 1993 la volanul unui Mitsubishi Pajero. Rămânând fidel angajamentului său de lungă durată, pilotul originar din Alpi va reprezenta fundația sa caritabilă pentru lupta împotriva cancerului (Espoir Isère contre le Cancer).

Bruno Saby. Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

Pascal Trojani, câștigătorul ediției din 2009 la volanul unui Peugeot 307 WRC, revine la volanul unui BMW M3 identic cu cel pe care l-a condus în anii ’90. În sezonul său de debut în raliurile istorice de anul trecut, pilotul corsican a terminat pe locul al treilea în clasamentul general al „Tour de Corse Historique” și a obținut trei victorii, la „Ronde de la Giraglia”, „Rallye des Monts de Vaucluse” și „Rallye de l’Huveaune”.

Pascal Trojani. Foto: facebook.com/tourdecorsehistorique

Mult succes, Alexander Mărmureanu!