Simone Tempestini, locul 19 în Rally di Roma Capitale 2023

Cinci dintre cele șase echipaje din România care au luat startul în etapa europeană desfășurată la Roma au reușit să termine competiția, Norbert și Francesca Maior au bifat două podiumuri, în timp ce Simone Tempestini/Sergiu Sebastian Itu a fost echipajul cel mai bine clasat la general.

Frații Maior au adunat toate laudele, reușind al 4-lea podium consecutiv atât la Junior ERC, cât și în ERC4, în vreme ce în clasamentul general s-au clasat pe locul 34.

„Chiar dacă ne doream mai mult, astăzi nu a fost ziua noastră, dar asta nu ne împiedică să fim optimiști pentru ce urmează și clar ne motivează și mai mult, deoarece cu pași mici, dar siguri, ne apropiem tot mai mult de visul nostru. Vă mulțumim că ne-ați încurajat de acasă și că ați fost alături de noi și aici”, a declarat Norbert Maior.

Echipajul BogdanCuzma/Dorin Pulpea s-a clasat pe locul 33, Mihai Monole și Marc Banca au venit pe locul 44, cuplul Ciprian Lupu/Andrei Pintilii a terminat pe locul 69, în timp ce echipajul feminin Cristiana Oprea/Alexia Parteni a abandonat în penultima probă specială.

„Obiectiv îndeplinit! Tot ce ne-am dorit a fost să terminam Rally di Roma Capitale. A fost greu, în principiu din cauza căldurii. Am învățat foarte multe lucruri, mi-am mai îndeplinit un vis, mi-am mai depășit niște limite, am poza pe care mi-o doream. Suntem bucuroși!”, a spus, entuziasmat, Ciprian Lupu.
Ciprian Lupu/Andrei Pintilii, la Rally di Roma Capitale 2023

Echipajul Crugnola Andrea/Ometto Pietro Elia (Italia) a câștigat Rally di Roma Capitale 2023.

Vezi toate clasamentele AICI.

În clasamentul general al FIA European Rally Championship 2023, după 6 etape, continuă să conducă britanicul Hayden Paddon, cu 163 de puncte, urmat de letonul Martins Sesks, cu 108 de puncte, în vreme ce echipajul Simone Tempestini/Sergiu Sebastian Itu ocupă locul 24.

La ERC 4, Norbert și Francesca Maior și-au consolidat locul 3 (87 pct), în vreme ce în clasamentul Junior ERC se mențin pe poziția a 2-a, cu același număr de puncte, tot după 6 etape.

Următoarea etapă din cadrul FIA European Rally Championship 2023 se va desfășura în Cehia – ERC Barum Czech Rally Zlín, în perioada 19-20 august.