
Începutul de an aduce un moment important pentru motorsportul românesc virtual. Echipa Digital Rally Series și Federația Română de Automobilism Sportiv încep o colaborare pentru a dezvolta Sim Racing-ul la nivel național.
La nivel global, jocurile de tip Sim Racing au devenit o metodă perfectă de antrenament pentru piloți, nume precum Max Verstappen sau Norbert Michelisz folosind mediul virtual pentru a se pregăti pentru cursele reale, cel din urmă venind de la un campionat virtual asemănător cu cel organizat de echipa DRS în România.
Digital Rally Series are o experiență vastă în lumea competițiilor de Sim Racing, campionatele organizate de-a lungul timpului în jocurile Dirt Rally 2.0 sau Assetto Corsa având un succes răsunător pe plan intern și nu numai.
Piloții din disciplinele FRAS vin la start și fac perfomanțe
În acest context, fondatorul și organizatorul Digital Rally Series, Bogdan Neacșu, a declarat: “Toată povestea noastră a început de la provocarea izolării în pandemie. Am început ușor, cu înscrieri și clasamente făcute în Excel, iar de-a lungul anilor, am creat o infrastructură profesională pentru dezvoltarea unui proiect de Sim Racing la cele mai înalte standarde. Dacă la început totul a fost creat pentru a alunga plictiseala izolării, pe măsură ce aveam noi sezoane, s-a instalat această idee dacă pot aduce oameni din Sim Racing în motorsportul real și promova talente nedescoperite și neșlefuite. Astăzi sunt fericit să anunț că acest vis devine realitate prin noua noastră colaborare alături de Federația Română de Automobilism Sportiv. Prin această colaborare se va înlesni accederea simracerilor în motorsport și de asemenea se va premia talentul din spatele volanului virtual.”
O nouă formulă pentru motorsportul digital
La rândul său, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, a precizat: “În timpul pandemiei, FRAS a organizat singurul campionat național care s-a putut desfășura în condițiile restrictive de atunci. Sportivii noștri, din casele lor, de la simulatoare, au trecut atunci din real în virtual pentru două luni. Acum, e momentul ca motorsportul digital să intre într-o nouă formulă, devenind din nou disciplină sportivă în cadrul FRAS, cu intenția certă de a veni în întâmpinarea pasionaților de pilotaj. Câștigătorii vor primi titluri naționale și vor avea posibilitatea să obțină facilități și burse pentru accesul în alte competiții ale Federației. Bun venit și baftă!”
Colaborarea dintre DRS și FRAS va aduce multe aspecte pozitive pe scena motorsportului digital, care pornește la drum odată cu etapa ce se va desfășura marți, 27 ianuarie, pe frumoasa urcare de pe Transfăgărășan via Bâlea Lac.
