Vineri, 13 martie 2020, un infarct survenit pe terenul de tenis l-a răpit dintre noi pe cel care a fost cunoscut de majoritatea pasionaților de Formula 1 drept Miki Alexandrescu.
La mijlocul anilor ’80, într-o perioadă în care știrile din lumea sportului auto erau aproape inexistente în presa din România, în fiecare sâmbătă așteptam cu nerăbdare să sune telefonul. Cu o precizie care-i trăda legătura cu domeniul în care totul se joacă la secundă, la ora 23h00 telefonul suna și de la celălalt capăt se făcea auzită aceeași voce neobosită: “Bună seara Alex”.
Era Dan Mihai Alexandrescu. I-am găsit adresa în ghidul “IVECO Motoring Press Guide” și am rămas surprins să văd numele unui român pe lista jurnaliștilor auto din Franța. I-am scris o scrisoare și de aici avea să înceapă povestea telefoanelor săptămânale, în care mă informa despre ultimele noutăți din lumea sportului auto și în special din cea a Marelui Circ. A fost primul jurnalist român acreditat în Formula 1 dar și un colaborator apreciat al unor publicații de specialitate din Franța, Italia și Marea Britanie.
După schimbările survenite în 1989, l-am întâlnit la Hungaroring, atunci când m-a ajutat să mă acreditez pentru Grand Prix-ul Ungariei. A fost ghidul meu și cel care m-a prezentat tuturor atașaților de presă din Formula 1. Și dacă la început am fost surprins să-l văd salutat de lumea din paddock, ulterior aveam să realizez că totul ținea de un firesc cotidian, într-o lume care respecta valorile. Când spun asta mă gândesc la două din articolele sale, publicate în cele mai prestigioase reviste de sport auto. Unul făcea o analiză profundă a banilor din Formula 1 în timp ce al doilea venea cu o comparație mai mult decât sugestivă a evoluției la volanul monoposturilor care netezeau drumul spre Formula 1: Formula Ford, Formula 3 și Formula 2.
Revenit în țară, s-a remarcat în calitate de comentator al curselor de Formula 1 dar și prin articolele publicate în presă. Asemeni oricărui discipol care visează să-și întreacă maestrul, m-am bucurat atunci când am lansat anuarul “Motorscope F1”. Reacția sa nu s-a lăsat așteptată și la un an distanță a publicat “Anul Formulei 1”, versiunea în limba română a celebrului anuar “Formula 1 Yearbook” realizat de Luc Domenjoz. A fost un profesionist, uneori arogant, alteori distant, dar întotdeauna gata să dea tot ce are mai bun!
Mă consider un norocos pentru faptul că am avut ocazia să-l cunosc și să trăiesc alături de el momente precum cucerirea titlului de campion mondial de către Nigel Mansell. Din păcate, Dan a trebuit să plece dintre noi într-un moment în care ar mai fi avut multe de povestit. Așa cum o făcea târziu în noapte, atunci când la final îi mulțumeam și îi spuneam noapte bună. Îmi vine greu să accept că – pentru prima dată – formula de încheiere va fi cu totul alta. Odihnește-te în pace Dan!
Alexandru DOBAI