
În perioada 1 – 4 octombrie 2026, Aeroportul Internațional Arad va găzdui Drag Elite Europe, un eveniment anual de drag racing care va aduce la start cele mai bune echipe europene de curse din 21 de țări, împărțite în 10 categorii atent selectate. Cu această ocazie, fanii drag racing-ului vor avea ocazia să vadă în acțiune 165 de mașini de competiție, care vor totaliza peste 165.000 de cai-putere, cifre care transformă D.E.L. într-un eveniment de referință pentru motorsportul european. Totodată, organizatorii au mai pregătit pentru public și mașini de expoziție, cu o putere totală de 10.000 de cai-putere.
Drag Elite Europe va fi un eveniment în care fiecare cursă de pe pistă, de la calificări până la finalele eliminatorii, va reprezenta un reper memorabil pentru comunitatea de drag racing și va asigura o doză uriașă de adrenalină pentru public. Fanii drag racing-ului vor vedea dueluri cu adevărat hipnotizante la multe categorii, începând cu True Street și Street Outlaw până la cele cu motoare diesel, cu aspirație naturală, V8+, cu tracțiune față (FWD), tracțiune spate (RWD) și tracțiune integrală (AWD).

La D.E.L. vor lua startul piloți din România, Croația, Polonia, Bulgaria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Germania, Austria, Ungaria, Moldova, Italia, Lituania, Grecia, Danemarca, Franța, Turcia, Cipru, Regatul Unit, Letonia, Belarus și Ucraina, astfel că este așteptat un nivel competițional extrem de ridicat. În acest context, merită apreciate eforturile depuse de piloții care au confirmat prezența la Drag Elite Europe, mai ales că mulți dintre ei vor parcurge între 1.500 și 2.000 de kilometri pentru a concura la Arad.
Show demonstrativ cu ”monștrii” vitezei
Spectacolul de viteză va fi completat și de 3 dragstere. Printre ele, cel al lui Ádám Csolti (SK Power), care vine la Drag Elite Europe pregătit pentru a oferi un show memorabil pe pista Aeroportului Internațional Arad. Adam a participat și la etapele RoDrag Racing, iar acum va fi prezent cu dragsterul Hard Tail, propulsat de un motor Audi V6 Turbo de 3,0 L alimentat cu metanol.
Cele mai bune performanțe înregistrate de Ádám Csolti: 1/8 mile — 4,4 secunde la 254 km/h; 1/4 mile — 6,97 secunde la 311 km/h; viteza maximă — 318 km/h. Așadar, cu un dragster care parcurge distanța în 6 secunde, cu o viteză maximă de 318 km/h și un pilot cu multă experiență la volan, ne așteptăm la niște ture extrem de rapide.

De asemenea, la Drag Elite Europe vom avea și un dragster românesc. Complete Chip vine cu un proiect nou: un dragster cu motor diesel construit pe baza legendarului BMW M57, care dezvoltă aproximativ 900 HP. D.E.L. va fi primul său test oficial. Astfel, fără timpi înregistrați anterior, fără un ET (timp de parcurgere) confirmat încă, povestea sa va începe chiar la Arad. Dragsterul va face parte din DRAGSTER SHOW și va efectua ture demonstrative și de testare pe tot parcursul evenimentului. Chiar și așa, Complete Chip va concura în continuare, fiind înscris în clasa Big Diesel cu binecunoscutul BMW Seria 1.
Câțiva dintre piloții care vor fi prezenți la Arad:
Sead Agić (Bosnia și Herțegovina)
- mașină: Opel Kadett C – WOZZILLO
- clasă: Sport Compact RWD
- motor: 2000 ccm
- putere: 1200 HP
- număr cilindri: 4
- cutie de viteze: automată
- tracțiune: Spate (RWD)

Konstantiv Dinev (Bulgaria)
- mașină: Audi S2 Dragster
- clasă: Sport Compact AWD
- motor: 2500 ccm
- putere: 2000 HP
- număr cilindri: 5
- cutie de viteze: automată
- transmisie: 4×4 (AWD)

Piotr Zakrzewski (Polonia)
- mașină: Nissan GT-R
- clasă: Turbo Lamik Street Outlaw
- motor: 3800 ccm
- putere: 2500 HP
- număr de cilindri: 6
- cutie de viteze: automată
- transmisie: 4×4 (AWD)

Silviu Ghiță (România)
- mașină: Volkswagen Lupo Bimoto
- clasă: Clasa V8+
- motor: 7200 ccm
- putere: 3000 HP
- număr de cilindri: 12
- cutie de viteze: automată
- transmisie: 4×4 (AWD)

Oleksii Holovanov (Ucraina)
- mașină: Toyota Supra A80
- clasă: Sport Compact RWD
- motor: 3000 ccm
- putere: 1600 HP
- număr de cilindri: 6
- cutie de viteze: automată
- tracțiune: spate (RWD)

Joachim Schumacher (Germania)
- mașină: VW Lupo
- clasă: Sport Compact FWD
- motor: 2800 ccm
- putere: 1100 HP
- număr de cilindri: 6
- cutie de viteze: automată
- tracțiune: față (FWD)

Jamie Sonuga (Regatul Unit)
- mașină: Seat Leon Cupra R36T
- categorie: cutie de viteze manuală
- motor: 3600 ccm
- putere: 1400 HP
- număr de cilindri: 6
- tracțiune: 4×4 (AWD)

Pèter Rèvhelyi (Ungaria)
- mașină: Chevrolet Coupe
- clasă: Clasa V8+
- motor: 8300 ccm
- putere: 1100 HP
- număr de cilindri: 8
- cutie de viteze: automată
- tracțiune: spate (RWD)

Kestutis Gylys (Lituania)
- mașină: Audi R8
- categorie: True Street
- motor: 5200 ccm
- putere: 1500 Hp
- număr cilindri: 10
- cutie de viteze: automată
- transmisie: 4×4 (AWD)

Lista cu piloții înscriși la Drag Elite Europe este disponibilă AICI.
Fond total de premii de peste 50.000 de euro
Organizatorii Drag Elite Europe au anunțat că fondul total de premii garantat este în valoare de 54.770 € pentru piloți înscriși în competiție. Suma va fi fi împărțită între toate cele 10 clase de competiție, fiind recompensați piloții care termină pe locurile 1, 2 și 3.
”Elita drag racing-ului european, la Arad!”
”Elita drag racingului european se reunește la Arad. România se pregătește să găzduiască un eveniment de referință pentru motorsportul european. Între 1 și 4 octombrie 2026, Aeroportul Internațional Arad va fi gazda Drag Elite Europe – European Championship Finals, o competiție care aduce la start nume importante ale drag racing-ului internațional. Cifrele evenimentului vorbesc de la sine: 165 de piloți din 21 de țări europene și peste 165.000 CP putere cumulată, într-o confruntare care îi va reuni pe unii dintre cei mai titrați și performanți concurenți ai continentului, în lupta pentru titlurile europene.

Proiectul este organizat de ACS RoDrag Racing, organizatorul Campionatului Național de Drag Racing din România, alături de 402.ba, partener cu experiență în organizarea competițiilor de drag racing la nivel internațional. Prin această colaborare, cei doi organizatori își propun să aducă în România un eveniment de anvergură europeană și să contribuie la dezvoltarea și promovarea acestui sport. Pentru a răspunde cerințelor unei finale europene, organizatorii lucrează intens la pregătirea pistei, urmărind atingerea celor mai înalte standarde de performanță și siguranță.

În paralel, este amenajată infrastructura destinată publicului, care va beneficia de tribune pentru spectatori, tribune VIP și zone special concepute pentru a urmări spectacolul curselor. Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) se alătură proiectului în calitate de partener oficial, continuând colaborarea cu ACS RoDrag Racing și susținând dezvoltarea drag racingului românesc și afirmarea acestuia pe scena internațională. Timp de patru zile, Aradul va deveni punctul de întâlnire al drag racing-ului european, reunind piloți, echipe și pasionați ai motorsportului într-o competiție dedicată performanței și vitezei”, a declarat organizatorul Lucian Pavel.
Programul celor 3 zile de drag racing la Drag Elite Europe

Organizatorii au publicat recent prețurile pentru BILETELE DE O ZI, care vor fi disponibile DOAR LA INTRARE în timpul evenimentului. Biletele de o zi nu pot fi achiziționate online în avans. Persoanele care vor dori să participe la toate cele 3 zile de Drag Elite Europe vor avea la dispoziție BILETUL DE 3 ZILE. Biletele sunt disponibile AICI.
