Sâmbătă, 7 martie, ultima rundă (6) din DRS Hillclimb va aduce în prim-plan un traseu clasic pentru pasionații de Sim Racing și nu numai, alături de lupta pentru întâietate în clasamentul Open și la Clasele GT4, WRC, TCR, Clio Cup Junior și Dacia Revival.

Piloții vor concura pe un traseu cu o lungime de 5 kilometri, cu porțiuni tehnice și viteze ce vor ajunge chiar și la peste 200 km/h. Printre cele mai aprinse dueluri din ultima etapă a sezonului din DRS Hillclimb se numără cel din clasamentul Open, în care liderul este David Almășianu (50 p.), urmat de Alexandru Erzse cu 38 de puncte, respectiv Andreas Casoni (33 p.), cel din urmă fiind pilotul cu cele mai multe victorii de până acum (3).

Cine va triumfa în clasamentul Open?

Totuși, în lupta pentru podiumul final pot intra Doșa Magor sau chiar dublul campion național de Super Rally, Leo Borlovan, diferența dintre cei doi fiind de doar un punct. Almășianu conduce ierarhia și la GT4, cu 52 de puncte, având astfel prima șansă pentru titlul clasei. La doar 9 puncte în spatele acestuia se află Erzse, principalul rival al lui David. Și pentru locul 3 se duce o luptă spectaculoasă, aici fiind implicați Borlovan (35 p.), Magor (30 p.), Liviu Voina (27 p.) și Radu Ionescu (26 p.).

Radu Popa este lider la clasa WRC cu 45 de puncte, urmat de Casoni cu 12 puncte, care astfel păstrează șanse matematice la titlu. În calcule a rămas și Șerban Florea, la doar o lungime distanță de Andreas. Rămâne de văzut ce evoluție vor avea William Barta, Ionuț Șofâlcă și Inez Soos, toți cu câte 27 de puncte acumulate după 5 etape. La clasa TCR, Eduard Deaconu vine după 5 victorii consecutive, pilotul vâlcean având astfel prima șansă la titlu. Rivalul său este Răzvan Pahonțu, musceleanul fiind la doar 8 puncte în spatele liderului și cautând prima victorie la clasă.

Cea mai strânsă luptă din etapă finală

Cea mai strânsă luptă este la Clio Cup Junior. Radu Ciorogariu conduce clasamentul cu 48 de puncte și se va duela pentru supremație cu Matei Cara și Albert Baru, primul fiind la 3 puncte în spate, iar al doilea venind la doar 4 puncte. Practic, învingătorul va deveni campion.

Și la Clasa Dacia Revival va fi foarte interesant de urmărit confruntarea pentru campionat. Fabian Zarvă ocupă primul loc cu 55 de puncte, bucureșteanul având la activ 5 victorii, dar Dragoș Popescu este pe 2, la 8 puncte în spate, în timp ce Tudor Constantinescu se află la fix un punct diferență față de Dragoș.

Punctaj dublu în ultima rundă din DRS Hillclimb

Etapa finală din DRS Hillclimb are o miză mare pentru toți cei implicați, pentru că piloții vor primi punctaj dublu atât în clasamentul general, cât și la clasă. Totodată, organizatorii au anunțat că pilotul campion în clasamentul OPEN va beneficia de un wildcard în cadrul programului Pilot de Curse by Vali Porcișteanu Racing, care oferă unui sportiv șansa concurării în Campionatul Național de Time Attack. Câștigătorul acestui wildcard trebuie să respecte condițiile concursului Pilot de Curse, afișate în regulamentul acestui program.

În plus, noul partener care s-a alăturat competiției, ProX, va oferi la final de sezon, produse pentru ocupanții podiumurilor finale. Marea finală DRS Hillclimb se va desfășura sâmbătă, 7 martie, de la ora 20:00. Acțiunea va începe de la ora 19:00, live, pe Youtube Digital Rally Series, cu Pre-Race Show, cu Ștef Raita și Andrei Mangalia în postura de gazde și cu un invitat special.

DRS Hillclimb este o competiție desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, iar partenerii seriei sunt SimDrivers.ro, ProX, Cademado Engineering, Inspector Auto, Vali Porcișteanu Racing, Creștem Piloți, NM MetalWorks, Racecraft, RM Maramu 3D, Gizmo”s Car Spa, Am o Idee. Parteneri media: Prima Sport, Sparkwave Media Production, RPM Racing RO, Apexmotorsportnews.ro, Autoștiri.ro, Flash România News și Cultură Sportivă.