Cele două echipaje românești care concurează la clasa auto de la Raliul Dakar au încheiat cu bine și a cincea probă specială a competiției care se desfășoară în Arabia Saudită. Runda de astăzi a acoperit o distanță totală de 560 de kilometri, având plecarea și sosirea la Riyadh.
Echipajul format din Mihai Ban și Ștefan Cătălin Ion, sub steagul Transilvania Rally Ria Team, a încheiat proba pe locul 64, aceștia fiind urmați îndeaproape, pe locul 65, de echipajul format din Iacob Buhai și Tudor Turdean. În acest moment, la general auto, echipajul Ban/Ștefan Ion este pe 61, iar Buhai/Turdean pe 63.
La clasa FIA T1.1 4×4 Petrol and Diesel, Mihai Ban și Ștefan Cătălin Ion se află pe 30, iar Iacob Buhai și Tudor Turdean sunt pe 32.
În acest moment, la auto, un total de 81 de echipaje au mai rămas în competiție. Liderul general auto rămâne Nasser Al-Attiyha, care îl are copilot pe Matthieu Baumel. Cei doi au un avantaj de puțin peste 35 de minute în fața echipajului Sebastien Loeb/Fabian Lurquin.
România are reprezentant și la moto, pe Emanuel Gyenes, deja o legendă a acestei competiții. Sătmăreanul se află pe locul 5 la Original by Motul.
Următoarea probă va avea loc vineri, cu un traseu total de 620 de kilometri, tot cu plecare și sosire în capitala Arabiei Saudite, iar ulterior va urma o zi de pauză. În total, sunt programate 12 probe speciale, Dakar Rally 2022 fiind programat să se încheie pe 14 ianuarie.