Pilotul Florin Tincescu a obținut unul dintre cele mai bune rezultate ale carierei și a devenit vicecampion la clasa AM, în Porsche Sprint Challenge Europe, la finalul celor 6 etape care s-au desfășurat pe circuitele din Austria, Slovacia, Polonia, Croația, Cehia și Ungaria.

Performanța obținută de Florin Tincescu în Porsche Sprint Challenge Europe a fost obținută în contextul în care, la finalul sezonului 2024 acesta a terminat pe locul 7 în GT Cup Open Europe (2024), iar în 2022 și 2023 s-a clasat pe locul 6 în aceeași competiție.

”Am reușit ceva ce cândva părea doar un vis! Puțini cunosc povestea din spatele acestui rezultat și câte momente au fost în care am simțit că nu mai pot. Dar am avut alături oameni care au crezut în mine până la capăt. Mulțumesc din suflet echipei RO1 Racing, oamenilor care au fost alături de mine, au muncit, m-au susținut și nu m-au lăsat să renunț nici atunci când lucrurile păreau imposibile. Această performanță poartă și amprenta voastră!

Foto: facebook.com/tincescu.florin

Un mulțumesc special lui Camil Perian  pentru încredere, susținere și pentru acel „hai că se poate!” spus exact atunci când aveam cea mai mare nevoie să-l aud. Astăzi, ceva ce parea imposibil, s-a întâmplat: vicecampion european la clasa AM, Porsche Sprint Challenge Europe! Sunt mândru de ceea ce am realizat împreună și recunoscător tuturor celor care au făcut parte din acest drum”, a transmis Florin Tincescu, care a făcut echipă cu Alexandru Camil Perian.

Porsche Sprint Challenge Central Europe este o competiție regională monomarcă de automobilism, organizată oficial sub licența Porsche și promovată de celebra echipă Lechner Racing. Se concurează cu modele Porsche 911 GT3 Cup (992), aceleași mașini utilizate și în prestigioasa serie internațională Porsche Mobil 1 Supercup. Etapele se desfășoară pe piste de renume din Europa Centrală (Hungaroring, Red Bull Ring, Brno sau Slovakia Ring), inclusiv pe circuite de Formula 1.