UPDATE: Din păcate, victima implicată în incidentul de la Câmpulung a decedat. Având în vedere acest nefericit eveniment, organizatorul şi Federația Română de Automobilism Sportiv au decis anularea competiției.

Iniţial, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a fost stabilizat şi urma să fie transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti. În drum spre elicopter, starea victimei s-a agravat şi, în ciuda eforturilor depuse la faţa locului de personalul medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de peste 45 de minute, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

Organizatorul etapei de viteză în coastă de la Câmpulung şi Federaţia Română de Automobilism Sportiv transmit condoleanţe familiei bărbatului decedat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!


În cursul zilei de sâmbătă, 21 octombrie, în a treia manșă de antrenamente a ultimei etape din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă, desfășurată la Câmpulung, pe traseul Lerești-Voina, a avut loc un accident în care a fost implicat și un spectator.
Acesta se afla într-o zonă interzisă publicului.

Într-un viraj de stânga, Claudiu Ciucă, pilotul cu nr. 83, a frânat târziu și mașina a intrat într-o zonă interzisă publicului. Bolidul s-a oprit într-o mașină care era parcată la aproximativ 30-40 de metri de axa drumului, accidentând un spectator care nu a respectat indicațiile de securitate și a rămas totuși în zonă. Bărbatul a fost preluat de o Ambulanță și transferat de urgență la Spitalul Municipal Câmpulung.

Foto: Mircea Sararescu, ofiţer de presă eveniment