Etapa a 3-a din cadrul Campionatului Național de Karting Electric 2022 – ”Marele ePremiu al Orașului Ploiești” se va desfășura în weekend-ul 2-3 iulie, pe Bulevardul Independenței din Ploiești, în organizarea Asociației Sportive Clubul de Karting București și sub autoritatea Federației Române de Automobilism Sportiv.
După ce a găzduit cu succes primele două etape din Campionatele Naționale de Super Slalom (CNSS), Îndemânare Auto (CNIA) și Vehicule Electrice (CNVE), Ploieștiul se pregătește de un alt eveniment important: etapa a 3-a din cadrul Campionatului Național de Karting Electric 2022 – Trofeul ”Marele ePremiu al Orașului Ploiești”.
Evenimentul, cu amprentă ZERO de CO2 asupra orașului și a locuitorilor, este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești și va avea loc pe 2-3 iulie, pe Bulevardul Independenței, unde peste 40 de copii cu vârste între 5 și 13 ani își vor demonstra măiestria, în încercarea de a obține un loc pe podium.
Etapa a 3-a din CNKE este structurată în două zile, sâmbătă, 2 iulie, în intervalul orar 10:00-19:00, sunt programate manșele de calificări și finalale la proba Super Slalom, precum și calificări la proba Viteză pe Circuit-Time-Attack. Duminică, 3 iulie, de la ora 10:00, se vor desfășura finalele la Viteză pe Circuit-Time Attack. Festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 16:00, la Monumentul Vânătorilor din fața Gării de Sud.
Organizatorii roagă publicul prezent să asiste la eveniment din zonele sigure și să respecte indicațiile forțelor de ordine privind siguranța deplasării pe lângă circuitul stradal special amenajat pe Bulevardul Independenței.
Partenerii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Ploiești, Formula Electric România – partener tehnic, radiokart™ – partener cercetare/dezvoltare, Victron Energy România – partener energie regenerabilă solară, Transelectrica – cofinantator-sponsor general, Hidroelectrica – cofinantator-sponsor general.