
Sistemul de licențiere MyFras.ro revine în sezonul 2026 cu două modificări importante, menite să ușureze partea de licențiere, cât și partea de înscriere.
Prima noutate este că, pe lângă președintele de club, orice sportiv poate să-și solicite singur licența anuală sau One Event, dar ulterior trebuie să anunțe președintele clubului pentru ca acesta să achite factura de licență emisă de către secretariatul FRAS.
A doua noutate este că înscrierea la competiții se va face doar după ce licența sportivului a fost achitată (plata se va face exclusiv de către club!), încărcată dovada de plată și emisă de către secretariatul FRAS + încărcarea vizei medicale valabile. Astfel, fără aceste două detalii, înscrierea nu se va putea finaliza.
ATENȚIE – După încărcarea în sistem a vizei medicale aceasta va fi verificată, fie de către secretariatul FRAS, fie de către secretariatul etapei, iar dacă valabilitatea a expirat, sportivul nu se va afla pe lista de start.
Secretariatul FRAS
