Nu mai puțin de 140 de concurenți au fost prezenți la ultima etapă a Campionatului Național de Drag, care a avut loc pe pista Aeroportului Internațional Arad. Runda nu a avut doar invitați surpriză la linia de start, dar și un număr mare de spectatori, peste 4.000 urmărind noile recorduri stabilite în acest weekend.
Finala primei ediții oficiale a Campionatului Național de Drag a atras și concurenți din străinătate, cu reprezentare din Moldova, Bulgaria, Bosnia, Croația, Serbia și Ungaria. Noul campion național de viteză în coastă, Lucien Hora, cu monopostul Lola, și Bogdan Cuzma, campion național absolut la aceeași disciplină în 2017, cu Mitsubishi Evo, au fost la rândul său printre participanți, prezența lor fiind foarte apreciată de public.
Runda de la Arad a stabilit nu mai puțin de 6 noi recorduri în dragul românesc. Cel mai important este cel stabilit de pilotul ungar Csaba Tuboly, cu un Pontiac Trans Am de 2.000 de cai putere. Acesta a parcurs cei 402 metri de pistă în doar 7,6 secunde, atingând o viteză de ieșire de 302 km/h. Tuboly a depășit cu 0,2 secunde vechiul record al bulgarului Konstantin Dinev, stabilit tot la Arad, în acest an.
La Grupa SP1, Cristian Sămăreanu, pe un Seat Arosa, a reușit cel mai bun timp al sezonului, cu 13,5 secunde, doborând vechiul record care data de 7 ani. Pe un Volkswagen Golf 4 cu tracțiune față 1.8 Turbo, Radu Pană a bătut recordul la Grupa P2, cu un timp de 10,4 secunde la capătul celor 402 metri de pistă.
La Grupa P6, dedicată mașinilor Diesel peste 2.0, Dragoș Stăcescu, la bordul unui BMW E90 X Drive, a stabilit noul record, cu 9,5 secunde. Cătălin Matei, pe un Audi TT, 2.0 Quattro, a reușit recordul la P3, cu 9,2 secunde.
În acest sezon, Campionatul Național de Drag, aflat la prima ediție sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, a avut un total de 5 evenimente. De asemenea, un total de 344 de piloți au concurat de-a lungul sezonului 2019 în etapele de drag.
Pentru sezonul 2020, președintele Comisiei Naționale de Drag și totodată organizatorul campionatului, Bogdan Niculescu, a anunțat că va organiza minim 4 etape.