Lucien Hora a bifat a patra victorie consecutivă, fiind cel mai rapid la Trofeul Câmpulung Muscel, și și-a adjudecat matematic titlul la Categoria II în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop cu o etapă înainte de final.

Sâmbătă, Hora a reușit cel mai bun timp al zilei, reușind să urce traseul de concurs în 1:26,816. Și atunci, la fel ca în clasamentul final, Emil Nestor l-a urmat, la 1,453 secunde. De altfel, podiumul de sâmbătă a fost similar cu cel final, fiind completat de Bogdan Cuzma (01:28,793).

Nestor (Norma M20 FC) a dominat manșele de recunoașteri de duminică, unde Hora (Lola B99/50) a fost abia al șaselea, însă, la cele două urcări de concurs, reșițeanul nu a mai oferit nicio șansă, având un timp total de 02:51,110. Atât Nestor, cât și Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX), au încheiat la mai puțin de două secunde în spatele liderului.

După această rundă, Hora a strâns 161 de puncte, iar pe poziția secundă se află Nestor cu 134. Înaintea ultimei etape, care va avea loc în octombrie la Poiana Brașov, reșițeanul are deja punctele necesare pentru a urca pe prima treaptă la Gala Campionilor FRAS 2019.

În Top 10 General în etapa, care a strâns mii de spectatori de-a lungul celor două zile, s-au mai clasat Dani Oțil (Radical SR4), Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8), Costi Stratnic (Dacia STTC), Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000), Elias Răduță (Mercedes W201 Evo 2), Eduard Cozma (Audi R8 GT) și Călin Manițiu (Subaru Impreza N12).

La Categoria I, acolo unde Mihai Leu, absent la Câmpulung Muscel, a devenit deja campion din punct de vedere matematic, victoria i-a revenit lui Eduard Cozma. Podiumul a fost completat de Călin Manițiu și Vali Porcișteanu. Acesta din urmă a concurat pe Citroen C3 R5, același cu care la finalul săptămânii va încerca să câștige Transilvania Rally, runda decisivă din lupta pentru titlul de campion absolut la raliuri.

Rezultatele complete de la Trofeul Câmpulung Muscel 2019 sunt disponibile aici.