Comunitatea de off road a participat joi la o amplă acțiune de ecologizare în Munții Bucegi (zona Cabanei Caraiman), inițiată de Asociația OM PE MUNTE și în urma căreia au fost strânse câteva tone de deșeuri.

La acțiune au fost prezente peste 20 de mașini de off road, conduse de mai mulți sportivi participanți în cadrul Campionatului Național de Off Road, printre alții fiind vorba despre Eduard Ibriș și Florin Cosma, ambii sportivi la A.C.S. X3M Vâlcea. Voluntarii au strâns tonele de deșeuri lăsate în urmă de turiștii iresponsabili.

Oamenii ar trebui să înțeleagă că dacă putem să cărăm gunoiul până în vârful muntelui și putem duce o sticlă plină cu apă până sus, goală ne este mult mai ușor să o ducem jos”, a declarat copilotul Eduard Ibriș pentru stirileprotv.ro.

La final, organizatorii acestei acțiuni de ecologizare din Munții Bucegi au transmis tuturor pasionaților de drumeții montane să fie mult mai responsabili când vizitează frumusețile naturii.