Oscar Williams a devenit, în mod oficial, primul campion de esports din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv după ce s-a impus la finalul celor 8 runde din Campionatul Național Digital de Circuit Betano 2020.

După analizarea tuturor contestațiilor și a penalizărilor, pilotul galez a strâns 190 de puncte și a încheiat pe prima poziție în clasamentul general. Reprezentantul CRG România l-a devansat pe Dragoș Simion, de la Willi Motorsport, cu un singur punct.

Pe locul 3 s-a clasat Leo Borlovan, la GP24 E-Sports, cu 148 de puncte.

Cei trei își împart podiumul și la Clasa ESports, acolo unde însă Dragoș Simion a strâns cele mai multe puncte și a devenit campionul clasei, asta și datorită faptului că are cu două prezențe mai mult decât Williams.

Simion, Williams și Borlovan vor fi răsplătiți fiecare cu câte un curs de pilotaj oferit de către școlile acreditate Danny Ungur Racing, Vali Porcișteanu Racing și Raul Badiu Racing School.

La clasa Racers, dedicată piloților licențiați FRAS, i-a revenit lui Rareș Drancă, de la Danny Ungur Racing, care a strâns 257 de puncte. Pe locul secund s-a clasat reprezentantul României în WRC, Raul Badiu, care a reprezentat echipa Rally Max, și are 236 de puncte. Podiumul este completat cu pilotul de viteză în coastă, Alex Mirea, de la Virtual Racing Romania, cu 232 de puncte. Toți trei vor avea licență gratuită din partea FRAS în sezonul 2021.

Victoria de la juniori din acest sezon i-a revenit lui Victor Taras (Virtual Racing România), cu 250 de puncte, urmat de Mihai Șuteanu (Willi Motorsport), cu 234 de puncte și de Lukas Hellman (Zecarul eSports), cu același număr de puncte. Departajarea s-a făcut datorită faptului că Șuțeanu a obținut un număr mai mare de victorii, 6, față de 4 ale lui Hellman.

Virtual Racing Romania a câștigat titlul la echipe, fiind urmată de Zecarul eSports și de Willi Motorsport.

Primii trei clasați de la fiecare clasaă au câștigat și premii oferite de Tellur, companie autohtonă și, totodată, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de distribuție de accesorii telecom și entertainment din România.

Astfel, campionii de clasă vor primi un Soundbar 2.1 Bluetooth Tellur Hypnos 48W, Rucsac laptop Tellur Business XL, cu port USB, 17.3″, negru și o priză WiFi Tellur, port USB 1A, 2400W, 10A.

Locul secund de la Esports, Racers și Juniori va beneficia de un Soundbar Bluetooth Tellur Kali, 24W, Rucsac laptop Tellur Business L, cu port USB, 17.3″, negru și o priză WiFi Tellur, port USB 1A, 2400W, 10A.

Ocupanții ultimului loc de pe podium vor primi fiecare câte un Soundbar portabil Bluetooth Tellur Bach, 10W, Rucsac laptop Tellur Companion, cu port USB, 15.6″, gri și o priză WiFi Tellur, port USB 1A, 2400W, 10A.

În total, 161 de concurenți s-au înscris la prima ediție a Campionatului Național Digital de Circuit Betano, de-a lungul celor 8 etape. De asemenea, au participat un total de 12 echipe.

În trecut, Oscar Williams a mai primit șansa a de lua parte la o cursă reală, participând pe circuit cu un monopost Formula Renault.

TOP 3 GENERAL:
1. Oscar Williams 190p
2. Dragoș Simion 189p
3. Leo Borlovan 148p

TOP 3 RACERS:
1. Rareș Draca 255p
2. Raul Badiu 236p
3. Alex Mirea 232p

TOP 3 ESPORTS:
1. Dragoș Simion 195p
2. Oscar Williams 177p
3. Leo Borlovan 158p

TOP 3 JUNIORI:
1. Victor Taras 250p
2. Mihai Șuțeanu 234p (6 victorii)
3. Lukas Hellman 234p (4 victorii)

TOP 3 ECHIPE:
1. Virtual Racing Romania 727p
2. Zecarul eSports 616p
3. Willi Motorsport 553p

Câștigătorii etapelor:

Etapa 1, Silverstone:
Calificări: Claudiu Clima
Cursa 1: Cristian Moisescu
Cursa 2: Mihai Drăgan

Etapa 2, Red Bull Ring:
Calificări: Emanuel Gaczella
Cursa 1: Emanuel Gaczella
Cursa 2: Lukas Hellmann

Etapa 3, Nurburgring:
Calificări: Oscar Williams
Cursa 1: Oscar Williams
Cursa 2: Bogdan Moldovan

Etapa 4, Barcelona:
Calificări: Oscar Williams
Cursa 1: Oscar Williams
Cursa 2: Aldrin Opran

Etapa 5, Imola:
Calificări: Urmas Riis
Cursa 1: Oscar Williams
Cursa 2: Florin Mergea

Etapa 6, Mugello:
Calificări: Mihai Suteanu
Cursa 1: Oscar Williams
Cursa 2: Leo Borlovan

Etapa 7, Spa Francorchamps:
Calificări: Mihai Suteanu
Cursa 1: Dragos Simion
Cursa 2: Victor Taras

Etapa 8, Motorpark România:
Calificări: Emanuel Gaczella
Cursa 1: Mihai Suteanu
Cursa 2: Bogdan Mutu

Ocupanții podiumurilor din Campionatul Național Digital de Circuit Betano vor fi premiați și în cadrul Galei Campionilor FRAS 2020.