Președintele FRAS, Norris Măgeanu, a participat, astăzi, la conferința de presă premergătoare Raliului Argeșului Catena powered by Citroën. La eveniment au mai fost prezenți primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, viceprimarul Municipiului Pitești, Gelu Tofan, precum și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu.
De asemenea, la întâlnirea cu presa au mai participat președintele DTO Rally Team, Traian Pavel, Directorul Organizatoric al Raliului Argeșului, Bogdan Dumitrescu, dar și piloții Vali Porcișteanu, Andrei Gîrtofan și Cristian Dolofan.
Raliul Argeșului Catena Powered by Citroën are programat startul festiv joi, 25 mai, începând cu ora 19:00, urmând ca probele speciale să înceapă vineri, de la ora 14:40, PS1 & PS2 Godeni, și sâmbătă, de la ora 11:40, PS5 Lacul Vidraru.
Sectoarele de drum închise pentru probele speciale sunt următoarele:
Shakedown, 26 mai, 7:30 – 12:30: Sector de drum închis circulației rutiere pentru public: de la ieșire intersecția Str. Depozitelor (DN 7) cu Str. Sudeaua, continuând pe Str. Sudeaua până la intersecția cu DJ 703K și continuând pe DJ 703K până la intrarea în Budeasa Mică.
PS1/PS2 Godeni, 26 mai, 13:00 – 22:30: Sector de drum închis circulației rutiere pentru public: de la ieșire din Schitu Golești pe DC 10 până la intrare în Capu Piscului, continuând până la intersecția cu DN 73C și până la intrare în Berevoiești.
SSS4/SSS9 – SUPERSPECIALE Pitești, 26 mai, 19:00 – 24:00, și 27 mai, 15:30-21:00: Sector de drum închis circulației rutiere pentru public: Str. Nicolae Dobrin – între intersecția cu Str. Smeurei și Str. Războieni.
PS5 – Lacul Vidraru I (urcare), PS6 – Transfăgărășan, PS7 – Piscul Negru, PS8 – Lacul Vidraru II (coborâre), 27 mai, 9:30 – 19:00: Sector de drum închis circulației rutiere pentru public: de la Hidrocentrala Vidraru (Acces Cetatea Poenari) până la Cabana Capra.
Ediția din 2022 a Raliului Argeșului a fost câștigată de echipajul Sebastian Barbu/Bogdan Iancu, urmat de Andrei Gîrtofan/Doru Vraja și Mihai Manole/Marc Banca.