România a fost reprezentată de două echipaje la Rally Albania 2024 (8-15 iunie): Tudor Mircea-Constantin Fântână (Clasa C1) și Marian Andreev-Marius Pop (Clasa C2), primii clasându-se pe locul 6 la clasa lor și 8 la general, iar ceilalți pe 6 la clasă și pe 13 la general.

Pentru ambele echipaje a fost prima participare la Rally Albania, o competiție cu trasee și probe dificile pentru cei peste 170 de piloți din 23 de țări, prezenți la start și solicitați la maximum în cele 7 zile de concurs.

Noi am terminat cu bine Rally Albania. A fost o super experiență și super greu! Principala problemă a noastră a fost legată de suspensie. A fost foarte cald și praf foarte mult, am condus și la 2.000 de metri altitudine, dar n-am avut incidente majore”, a precizat pentru FRAS, copilotul Constantin Fântână.

Membru în Consiliul Federal al FRAS, Fântână a mai spus: ”Una peste alta, sunt mulțumit cu modul în care ne-am prezentat în Albania, mai ales că a fost o combinație între rally-raid și off-road. Vrem să participăm și la anul, când ne propunem o clasare pe podium. Acum cunoaștem traseul și știm ce trebuie să îmbunătățim. Vom avea o roată mai mare și o suspensie mai bună.”

The end #rallyalbania – un raliu neașteptat de solicitant, dar și foarte frumos! Am făcut un tur al Albaniei pe unde nu ne-am fi gândit vreodată ca am putea ajunge cu Dusterul!”, a transmis și Marius Pop pe Facebook.

Etapa a 3-a din cadrul Campionatului Național de  de Off-Road s-a încheiat recent la Iași, iar runda următoare este programată în perioada 1-4 august, la Vâlcea.