Organizată într-un cadru natural spectaculos, etapa 2 din Campionatul Național Rally Start – România Pitorească (Trofeul Vețel) s-a încheiat în weekend și a reprezentat o bornă importantă mai ales pentru juniorii Matei Botea, David Barna (locul 1 și 2 la Clasa 1) și David Ungur (locul 2 la Clasa 2).

Cu peste 50 de kilometri de probă specială, etapa 2 din CN Rally Start – România Pitorească s-a desfășurat pe DJ 708D, între Vețel și Muncelu Mic, combinând secțiunile tehnice cu sectoarele rapide. Cu 24 de echipaje înscrise la start, Trofeul Vețel a reprezentat un adevărat spectacol de viteză și îndemânare, reunind piloți din întreaga țară.

Matei Botea și Doru Vraja

La final, echipajele Matei Botea – Doru Vraja (Dacia Logan 1.6) și David Barna – George Marcu (Dacia Logan) au terminat pe locurile 1 și 2 la Clasa 1, în timp ce la Clasa 2, ordinea pe podium a fost următoarea: Radu Pădurean – Aurelian Hanea (Suzuki Swift Sport), David Ungur – Sergiu Itu (Suzuki Swift), Antonio Bucura – Mihai Sandu (Suzuki Swift Sport RS).

În ceea ce privește ierarhia Clasei 3, pe prima poziție a terminat echipajul Emanuel Resiga – Denisa Resiga (Ford Fiesta ST150), secondat de echipajul Eduard Crințoiu – Octavian Bostan (Peugeot 208 R2), în timp ce pe 3 au fost prezenți Luca Andrei Racoviță și Teodor Gabriel Găină (Renault Clio Rally 5).

David Barna și George Marcu

În clasamentul Juniorilor, primii au fost Luca Andrei Racoviță și Teodor Gabriel Găină, urmați de echipajele Radu Pădurean – Aurelian Hanea și David Ungur – Sergiu Itu. La General, prima poziție le-a aparținut soților Emanuel Resiga și Denisa Resiga, urmați pe podium de Eduard Crințoiu – Octavian Bostan și de Emil Vincze – Sorin Colceriu (Ford Fiesta). Clasamentele complete ale etapei 2 pot fi citite AICI, iar Clasamentul General după 2 etape este AICI.

Emanuel Resiga și Denisa Resiga

Pentru organizarea acestei etape, mulțumiri reprezentanților Primăriei Veței și domnului primar Gheorghe Capșa, respectiv reprezentanților Direcției pentru Agricultură a Județului Hunedoara. Totodată, mulțumiri reprezentanților Alexandra Events, celor ai clubului HDmotorsport, ai A24 și safetycar.ro.

Evenimentul a mai fost susținut de Federația Română de Automobilism Sportiv, Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Consiliul Județean Hunedoara și TVR, partenerul media. Etapa 3 din CN Rally Start – România Pitorească va fi organizată la data de 7 iunie, la Saschiz (județul Mureș).