Dan Spuderka

Etapa a 5-a din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coasta – Trofeul Sinaia a adunat la startul competiției nu mai puțin de 6 modele Dacia 13xx, un record pentru unicul circuit stradal din CNVC.

Pe parcursul celor două zile de concurs, frumoasele modele istorice au participat atât în cadrul Dacia Revival, cât și la categoria Istorice, toate având evoluții spectaculoase, răsplătite cu aplauze din partea publicului spectator în momentul coborârii acestora pentru regrupare la start.

La Grupa 1, Mihai Alexandrescu (Dacia 1310) și-a trecut în cont o nouă victorie, bucureșteanul fiind urmat de Gabriel Conduris (Dacia 1310), cu o întârziere de aproximativ 16 secunde, în vreme ce Alexandru Cosmoiu (Dacia 1300) a ocupat ultima treaptă a podiumului, iar seniorul Valentin Nemțanu (Dacia 1310 TLX) a ocupat locul patru.

Grupa II a revenit campionului en-titre Adrian Voicu (Dacia 1310 L), care s-a impus în fața veteranului Dan Spuderka (Dacia 1310 Alpine).

De asemenea, Dan Spuderka a urcat pe treapta a doua a podiumului și la categoria I1, în timp ce Mihai Alexandrescu a obținut un loc 3 la I2, urmat de Gabriel Conduris, iar braileanul Valentin Nemțanu a terminat pe 5.

Clasament după 5 etape

Grupa 1

1.Mihai Alexandrescu 165 pct.
2.Valentin Nemțanu 140 pct.
3.Gabriel Conduris 96 pct.
4. Cosmoiu Alexandru 93 pct.

Grupa 2

1.Adrian Nicolae Voicu 90 pct.
2.Dan Spuderka 23 pct.

Clasament general

1.Mihai Alexandrescu 165 pct.
2.Valentin Nemțanu 151 pct.
3.Voicu Adrian 120 pct.
4. Gabriel Conduris 99 pct.
5.Alexandru Cosmoiu 97 pct.
6. Spuderka Dan 32 pct.

Credit foto: Boboaca Ilie-Marius